Meniu
Search
x

Note Bacalaureat 2022 - edu.ro. Situația pe județe și în București a rezultatelor la BAC

Bacalaureat 2022 - edu.ro. Primele rezultate ale examenului de bacalaureat au fost afişate deja pe site-ul edu.ro. Au fost înregistrate 162 de medii de 10 la nivel naţional, iar rata de promovabilitate a fost de 73,3%, Sorin Cîmpeanu anunţând că acestea sunt cele mai bune rezultate înregistrate la BAC în  ultimii 10 ani.

De Cornel Preda la 27.06.2022, 10:24

UPDATE 10.09. Au fost publicate rezultatele oficiale la Bacalaureat 2022. Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie, ora 10:00, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022.

Au promovat cu 2.928 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost mai mic cu 7.211 - comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, superioară cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%). În același timp, este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestații).

162 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • Limba și literatura română: lucrările a 1.116 candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 170 de candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului (Matematică – 3.336 / Istorie – 2.852)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 5.761 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.701).
Pe acelaşi subiect

UPDATE 08.00. Rezultatele la Bacalaureat (rezultatele înainte de contestații) vor fi publicate azi până în ora 12:00. Elevii absolvenţi ai clasei a 12-a trebuie să aibă la îndemână codul de candidat cu ajutorul căruia vor afla ce notă au luat la BAC. 

Pe bacalaureat.edu.ro şi www.observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a XII-a din România: subiecte barem şi rezultate BAC 2022. Potrivit unui comunicat al ministerului Educaţiei, la examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie - iulie, s-au înscris peste 126.000 de absolvenți de liceu: 111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare. Este cel mai mic număr din istoria postdecembristă a României.

  • 27 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00—18:00
  • 28 – 30 iunie 2022 – Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022 – Afișarea rezultatelor finale

Rezultate Bacalaureat 2022, pe fiecare judeţ:

Cum se depun contestațațiile la BAC 2022

Afişarea primelor rezultate va avea loc în 27 iunie (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Acestea vor fi soluţionate între 28 şi 30 iunie 2022. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în 1 iulie.

Potrivit ordinului emis de Ministerul Educaţiei, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele iniţiale. Dacă se observă o diferenţă mai mare de un punct, se numeşte o nouă comisie de evaluare, iar nota oferită de această a doua comisie va fi şi cea finală.

Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin creştere sau descreştere, după caz.

Candidații care promovează examenul de bacalaureat 2022 pot continua studiile în învățământul superior, în țară sau în străinătate, în conformitate cu condiţiile generale şi specifice stabilite în acest sens. În urma promovării examenului de bacalaureat, absolventului i se eliberează diplomă de bacalaureat. Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diploma de merit.

Bacalaureat 2022 - cum se calculează media

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: să susțină toate probele scrise, la care trebuie să obțină cel puțin nota 5 și să obţină media 6, la probele scrise.

Media generală de bacalaureat se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe. Atenție, însă! Nu se calculează media generală de bacalaureat pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă.

Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidatul care, la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse se consideră că nu a susţinut proba respectivă.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate mai sus, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

Rezultatele la Bacalaureat vor fi publicate anonimizat

Ministerul Educaţiei a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - GDPR), rezultatele vor fi publicate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Altfel spus, ca urmare a intrării în vigoare a GDPR, numele şi prenumele candidaţilor la examenele naţionale vor fi publicate în format anonimizat. Fiecare elev va avea un cod generat de aplicația informatică, care va fi distribuit la examenul de bacalaureat..

Pe site-ul Edu.ro, luni, lista de note va fi însoțită de coduri, în loc de nume și prenume. Astfel, doar cei care au un cod pot vedea nota din dreptul acestuia. Măsura a fost adoptată în conformitate cu Regulamentului privind protecția persoanelor fizice, la solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Bacalaureat 2022 - calendar sesiunea de toamnă

Candidaţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Astfel, Bacalaureat 2021 are şi o sesiune de toamă, organizată pentru elevii care nu au promovat examenul în prima sesiune, a celor care au promovat examenele de corigenţe.

Elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat se pot înscrie în sesiunile următoare. În cazul nepromovării, pot fi recunoscute în sesiunile următoare, la cerere, rezultatele la evaluările susţinute, respectiv rezultatele la probele scrise care au fost promovate cu cel puţin nota 5.

Calendar Bacalaureat toamnă, sesiunea august - septembrie 2022

  • 18 – 25 iulie 2022 - Înscrierea canddaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2022 - Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 17 august 2022 -  Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 18 august 2022 -  Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
  • 19 august 2022 -  Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 22 – 23 august 2022 -  Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 24 august 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 25 august 2022 - Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 26 și 29 august 2022 -  Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 31 august 2022 - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 1 – 2 septembrie 2022 -  Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2022 -  Afișarea rezultatelor finale

Bacalaureat 2022 - subiectele care le-au picat elevilor şi baremurile de corectare

Ministerul Educaţiei a publicat baremul de corectare pentru subiectele la limba română. Caragiale a fost vedeta subiectului. Caracterizare de personaj şi particularităţile unei comedii studiate au fost enunţurile de la subiectul al treilea, în timp ce la primul subiect elevii au primit un text la prima vedere de Nicolae Iorga. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Educatie » Note Bacalaureat 2022 - edu.ro. Situația pe județe și în București a rezultatelor la BAC