Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doi pionieri ai muzicii româneşti pe aceeaşi scenă. Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Mircea Baniciu vor concerta de Paşte

Fix pe 24 aprilie, adică duminica aceasta, doi artişti de seamă ai muzicii româneşti vă invită la concert. Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică pregătesc două evenimente, în aceeaşi zi. Se întâmplă la câteva zeci de kilometri de Bucureşti. Unul, va fi un concert de toace, marca Ovidiu Lipan Ţăndărică. Al doilea, un recital live în care cei doi artişti  îşi unesc talentul.

de Redactia Observator

la 19.04.2022 , 14:09

O propunere de nerefuzat aşadar, pentru un altfel de Paşte, pe care îl puteţi petrece tot alături de familie, dar nu acasă, ci în Greaca, lângă Bucureşti. Asta aşa, ca să mai schimbaţi un pic aerul. Cei doi artişti au fost prezenţi în platoul Observator şi au povestit pe larg despre evenimentele de pe 24 aprilie. 

Ovidiu Lipan Țăndărică bate toaca de la vârsta de 13 ani. Crede în renașterea spiritului prin muzică și de aceea în ziua de Paște a ales să facă un eveniment unic în România, un recital de toace în mijlocul naturii. Toate forțele echipei lui s-au unit pentru a crea o legătură specială cu divinitatea așa cum vrea maestrul Țăndărică, aducând toacele pe domeniul de la Greaca, unde oamenii vor asculta chemarea la Dumnezeu a artistului. În timp ce va bate toacele, se vor auzi și clopotele de la toate mănăstirile din Moldova, cât și un coral de călugări.

Interviul integral cu Mircea Baniciu şi lui Ovidiu Lipan Ţăndărică poate fi urmărit în materialul video de mai sus.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Entertainment » Doi pionieri ai muzicii româneşti pe aceeaşi scenă. Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Mircea Baniciu vor concerta de Paşte