Video UNTOLD îşi deschide larg porţile pentru iubitorii de muzică, dar în condiţii stricte. Ce trebuie să ia în calcul participanţii
Cel mai mare festival de muzică din ţara noastră îşi deschide joi porţile. Timp de patru zile, oraşul Cluj-Napoca va fi o mare scenă pentru Untold.
Înainte de a porni la festival, înainte de a ajunge la punctul unde veţi schimba biletele cu brăţări de acces aveţi nevoie în format fizic sau pe telefonul mobil de certificatul digital de vaccinare. Dacă nu ne-am vaccinat atunci trebuie să ne testăm la una dintre clinicile partenere Untold, însă este nevoie de programare. Cel mai apropiat punct va fi la un kilometru de festival. Ulterior se primeşte o brăţară care atestă că rezultatul este negativ. Un alt lucru de ştiut este că în orice zonă masca de protecţie este obligatorie, iar autorităţile spun că vor face controale în acens sens pentru a se asigura că se respectă această măsură şi chiar vor aplica amenzi. La ora 14.00 se deschid porţile festivalului, iar organizatorii se aşteaptă la 70 - 75 de mii de persoane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰