72 de ani de închisoare pentru patru crime comise într-o noapte, în Focşani
Tribunalul Vrancea a condamnat la 72 de ani de închisoare cinci persoane care au comis patru crime, într-o singură noapte, în Focşani, într-unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria oraşului.
Tribunalul Vrancea a condamnat la 72 de ani de închisoare cinci persoane care au comis patru crime, într-o singură noapte, în Focşani, într-unul dintre cele mai sângeroase atacuri din istoria oraşului.
Pe 27 iunie 2017, patru membri ai unei familii care locuia pe strada Gheorghe Doja din Focşani, au fost ucişi, pe stradă, de cinci bărbaţi.
Doi soţi, fiul acestora şi fratele soţului, au fost bătuţi cu sălbăticie, cu topoare, bâte şi ţevi metalice, şi înjunghiaţi, chiar pe stradă, sub ochii îngroziţi ai celor care locuiesc în zonă, din cauza unei căsătorii aranjate.
În dosarul crimelor care au îngrozit oraşul Focşani, în 2017, au fost judecate opt persoane, însă trei au fost achitate, fiind acuzate că ar fi participat la o încăierare.
Alte cinci persoane, acuzate de omor calificat, au primit ani grei de închisoare.
72 de ani de închisoare pentru patru crime în Focşani
Trei dintre acuzaţi au primit fiecare câte 16 ani şi 8 luni pentru omor calificat, un altul a fost condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare, iar un minor a primit măsura educativă de internare într-un centru de detenţie pentru 12 ani şi 6 luni.
Scandalul a fost catalogat, la acea vreme, drept cel mai sângeros din istoria oraşului Focşani.
Totul ar fi pornit de la o tânără de 22 de ani care ar fi avut o relaţie cu un verişor îndepărtat.
Tatăl fetei, care nu era de acord cu relaţia fiicei, a dus-o la Râmnicu Sărat pentru a o mărita, iar familia tânărului nu a fost de acord.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰