Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident în lanţ pe E85, în Vrancea: mașină de poliție, lovită în spate de o autoutilitară și proiectată pe contrasens. Opt răniți, inclusiv cinci poliţişti

Un accident în lanţ s-a produs joi, în judeţul Vrancea, fiind implicate 4 autovehicule, între care o maşină a Poliţiei. Opt persoane au fost rănite, printre acestea aflându-se şi cinci poliţişti.

de Redactia Observator

la 29.08.2024 , 11:14

Opt persoane au fost transportate la spital, printre acestea aflându-se şi cinci cadre ale IPJ Vrancea. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Conform Poliţiei Judeţene Vrancea, joi dimineaţă, aproape de ora 9.00, Dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat prin  112 cu privire la faptul că, pe DN 2-E85, la ieşire din comuna Goleşti, s-a produs un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea.

Cum s-a produs accidentul

Articolul continuă după reclamă

Din verificările efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că autoturismul a fost lovit din spate de către o autoutilitară, pe DN 2 E85, fiind proiectat în alte două autovehicule de pe sensul opus de mers.

În eveniment au fost implicate 4 autovehicule, fiind rănite 8 persoane, dintre care una încarcerată. Persoanele rănite au fost transportate la spital, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor în care s-a produs accidentul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Accident în lanţ pe E85, în Vrancea: mașină de poliție, lovită în spate de o autoutilitară și proiectată pe contrasens. Opt răniți, inclusiv cinci poliţişti