Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doi frați, printre victimele tragediei de la Boghești. Au intrat pe rând să cureţe o fântână și nu au mai ieșit

Tragedie într-o comună din Vrancea. Trei bărbați au murit sufocaţi într-o fântână adâncă de peste 20 metri, pe care încercau să o curețe de mâl. Victimele, de 42, 32, respectiv, 25 de ani, erau din comuna Boghești şi veniseră să ajute o rudă din comuna învecinată Tănăsoaia. Au intrat pe rând să cureţe puţul, dar, din păcate, nu a mai ieşit niciunul. Doi dintre ei erau frați.

de Redactia Observator

la 23.06.2022 , 09:24

Alertați de proprietar, localnicii au sărit să dea o mână de ajutor.

Văzând ca nu reușesc să-i scoată, sătenii au sunat la 112, iar mai multe echipaje de intervenție ale ISU Bacău și Vrancea au ajuns la fața locului. 

Niciunul dintre cei trei nu avea pregătire în curățarea fântânilor

Vezi și

”La sosirea echipajelor, cele trei persoane erau surprinse de apă, inconştiente”, au explicat reprezentanţii ISU Vrancea.  

Pe acelaşi subiect

După ce au fost scoşi pe rând din fântână, bărbaţii au fost resuscitaţi zeci de minute, fără rezultat, însă. ”Din nefericire, cele trei victime, de sex masculin, în vârstă de 42, 32 şi 25 de ani, nu mai prezentau semne vitale şi au fost declarate decedate de echipajele SAJ. Organele abilitate din cadrul I.P.J. Vrancea efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului”, a mai transmis ISU Vrancea.  

Niciuna dintre cele trei victime nu avea pregătire în domeniul curățării fântânilor. Bărbatul de 42 de ani și cel de 32 erau frați. 

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Adrian Obreja -

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Doi frați, printre victimele tragediei de la Boghești. Au intrat pe rând să cureţe o fântână și nu au mai ieșit