Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Impact frontal dezastruos între un SUV şi un microbuz, la ieşirea din Tulcea. Sunt 7 victime, după ce maşina de teren a pătruns pe contrasens

Un accident cumplit a avut loc ieri la ieşirea din municipiul Tulcea. Atenţie, vă avertizăm că urmează imagini şi detalii cu puternic impact emoţional! 

de Redactia Observator

la 10.05.2024 , 08:34

Impactul a avut loc între o maşină de teren şi un microbuz cu cinci călători. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, unii pasageri au reuşit să iasă singuri din maşina distrusă, însă şoferul microbuzului, în vârstă de 65 de ani, a rămas încarcerat. 

Dintre cele nouă persoane implicate, şoferiţa autoturismului, în vârstă de 70 de ani, şi alte şase victime au avut nevoie de îngrijiri medicale.

"La fața locului au fost trimise mai multe echipaje medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, iar din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. Echipele de salvare ajunse la locul evenimentului au găsit mai multe victime din microbuz care s-au autoevacuat, șoferul microbuzului în vârstă de 65 de ani care era încarcerat și pentru care s-a procedat la descarcerarea acestuia și extragerea din autovehicul, iar din autoturism, o femeie de 70 de ani, șofer, a fost preluată de echipajele medicale ale SAJ Tulcea. În evenimentul rutier au fost implicate 9 persoane din care 7 au fost rănite. Acestea din urmă au fost transportate la unitatea de primiri urgențe pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate", au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.

Vezi și

Accident cu 7 victime în Tulcea, după ce şoferul unui SUV a intrat pe contrasens

Pe acelaşi subiect

Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

"La data de 9 mai 2024, în jurul orei 16:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.J. 222. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că o femeie, de 70 de ani, ar fi condus un autoturism din direcția localității Agighiol către Municipiul Tulcea, a pierdut controlul autoturismului și a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un microbuz. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a altor 5  persoane, pasageri ai microbuzului", a informat şi IPJ Tulcea.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Impact frontal dezastruos între un SUV şi un microbuz, la ieşirea din Tulcea. Sunt 7 victime, după ce maşina de teren a pătruns pe contrasens