Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sfântul Nicolae, patronul spiritual al Brăilei. Aproape 5.000 de sarmale au fost împărțite credincioșilor

A fost sărbătoare, astăzi, în Brăila! Aproximativ cinci mii de sarmale de post au fost împărţite credincioşilor care s-au rugat la Biserica Sfântul Nicolae.

de Redactia Observator

la 06.12.2017 , 18:33

A fost sărbătoare, astăzi, în Brăila! Aproximativ cinci mii de sarmale de post au fost împărţite credincioşilor care s-au rugat la Biserica Sfântul Nicolae, sfânt care este şi patronul spiritual al oraşului. Mâncarea a fost atât de gustoasă, încât oamenii au avut de luat o decizie grea: să aleagă coada de la moaşte sau cea pentru porţia pregătită de bucătarii căminelor de bătrâni.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost cinstită cu o slujbă oficiată de ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Din biserică, credincioşii s-au grăbit să ajungă la coada lungă pentru porţia de sarmale. Oameni săraci sau pofticioşi, tineri şi bătrâni, toţi au primit cu plăcere mâncarea.

Ar fi ieşit mare îmbulzeală dacă jandarmii nu puneau garduri de fier şi nu păzeau fiecare enoriaş dornic să-şi primească farfuria. Toate porţiile s-au dat în mai puţin de jumătate de oră.

Vezi și

Unii credincioşi au fost mai inspiraţi şi au împuşcat doi iepuri de-o dată. Au mâncat pomana la coadă la moaştele Sfântului Nicolae. 

Sărbătoarea de Sfântul Nicolae se încheie în această seară, când Arhiepiscopia şi Primăria Braila vor împărţi cadouri celor din căminele de bătrâni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Sfântul Nicolae, patronul spiritual al Brăilei. Aproape 5.000 de sarmale au fost împărțite credincioșilor