Ministrul Ciucă, despre organizarea Paradei de 1 Decembrie: Variantele pe care le luăm în calcul sunt condiţionate de pandemie
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a afirmat că pentru Ziua Naţională se caută soluţii pentru marcarea acesteia în conformitate cu restricţiile impuse de pandemia de Covid-19 şi că este importantă calitatea activităţilor, nu dimensiunea şi amploarea acestora.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
- Parada de 1 Decembrie din acest an va fi condiționată de pandemie.
- Premierul a subliniat că ziua de 1 Decembrie va fi marcată cu respectarea strictă a prevederilor anti-COVID.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Ministrul Nicolae Ciucă a fost întrebat joi, într-o conferinţă de presă, care sunt variantele luate în calcul pentru parada de 1 Decembrie, potrivit News.ro.
“Variantele pe care le luăm în calcul sigur sunt condiţionate de situaţia pandemică în care ne aflăm, nu putem să ieşim din tot ceea ce s-a stabilit la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ca atare, aşa cum aţi putut observa la data de 25 octombrie, când am sărbătorit Ziua Armatei, cred că este foarte importantă calitatea activităţilor, nu dimensiunea şi amploarea lor şi în felul acesta căutăm soluţii astfel încât să marcăm Ziua Naţională în conformitate cu rigorile impuse de limitările şi restricţiile pandemiei Covid-19”, a afirmat ministrul Apării.
Premierul Ludovic Orban a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că Executivul va prelungi starea de alertă printr-o Hotărâre de Guvern care va fi adoptată la jumătatea lunii noiembrie şi care va reglementa şi modul în care va fi marcată Ziua Naţională a României.
Orban a subliniat că ziua de 1 Decembrie va fi marcată cu respectarea strictă a prevederilor privind limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi nu va exista paradă.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰