Video O biserică veche de 140 de ani din Prahova a luat foc în timpul slujbei. Adăpostea picturi de 1 milion de euro
Clipe de groază în timpul slujbei de duminică, în Prahova. O biserică veche de 140 de ani, monument istoric, care adăpostea picturi de mare valoare, estimate la cel puţin un milion de euro, a luat foc în timp ce peste o sută de credincioși se rugau înăuntru. Flăcările au cuprins rapid lăcaşul, iar o turlă s-a prăbușit la doar câțiva pași de oameni. Speriați, credincioșii au fugit din biserică în timp ce fumul gros le ameninţa viaţa. Paradoxal, chiar astăzi urma să fie inaugurată capela refăcută după un alt incendiu, izbucnit aici în urmă cu patru ani.
În timp ce preotul ținea slujba de duminică, în fața a peste o sută de credincioși, podul bisericii s-a aprins din senin. În câteva secunde, lăcaşul a început să se umple de fum gros, iar enoriaşii s-au îngrămădit să iasă. "Eram la slujbă şi...a apărut un fum pe scara care duce la cafas. Şi a început să se simtă mirosul şi în biserică. Pur şi simplu, după aceea a început iureşul", a declarat Nicolae Stan, preot. "Din spatele bisericii ieşea fum, la acoperiş. Pompierii nu făceau faţă la câte focare erau. Toată lumea fugea, era panicată, nimeni nu stătea de vorbă, toată lumea fugea", a declarat Sorin Marinescu, martor.
Acest incendiu nu este, însă, singurul incident de la această biserică
"Văzând preoţii că se agită, ne-am dat seama că e ceva. Nu ne-am gândit că va urma ce a urmat, dar ne-am speriat", spune o femeie. Flăcările au muşcat cu furie din acoperiş şi l-au înghiţit. Speriaţi că vâlvătaia venită parcă din infern se va extinde la toată biserica, oamenii au început să ceară socoteală de la pompieri. Turla din mijloc, de unde a pornit focul, a cedat şi a căzut în interiorul bisericii. "A fost o chestie de 30 de secunde în care dacă un ofiţer nu intra să le spună să plece imediat de acolo, doi băieţi cădeau cu turla", a declarat Sorin Marinescu, martor.
Ca pagubele să nu fie şi mai mari, pompierii au început să dezmembreze bucată cu bucată turlele rămase în picioare. Acest incendiu nu este, însă, singurul incident de la această biserică. Capela din spatele bisericii a luat foc în 2022, chiar de Sfântul Nicolae şi a fost redeschisă abia acum două săptămâni. Biserica poartă hramul Sfântului Nicolae şi a fost construită în 1884, în stil neobizantin. În interior erau opt icoane originale semnate de pictorul Anton Serafim. O anchetă va stabili de la ce a pornit incendiul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰