Antena Meniu Search
x

Video Reacţia unui turist grec din Salonic, venit să petreacă Paştele la Bucureşti. Unde s-a dus cu tot cu familie: "Am venit acum 3 zile"

Soarele a făcut şi mai frumoasă această zi de sărbătoare! Vremea caldă din prima zi de Paşte i-a scos pe oameni din case. La Constanţa, Faleza Cazinoului a fost plină, iar cei mai curajoşi au intrat chiar în apa mării. Cine nu a ajuns pe litoral, a găsit alternative. La Bucureşti, de exemplu, oamenii s-au răsfăţat în zi de sărbătoare... la băi termale.

Anaida Glujdea
de Anaida Glujdea

la 05.05.2024, 19:26

Vezi și

În acordurile violoncelului, sute de oameni au luat la pas Faleza Cazinoului din Constanţa. Familii cu copii, tineri îndrăgostiţi şi grupuri de prieteni s-au bucurat de vremea frumoasă din prima zi de Paşte.

Plimbare pe malul mării, de Paşte

"Am ieşit la plimbare după masa de dimineaţă, ca să facem loc pentru masa de seară", spune un turist. "Eu sunt de loc din Medgidia, dar m-am mutat în Piatra Neamţ de câţiva ani şi acum am venit în vizită", zice un altul. "Am fost acasă cu familia, am luat prânzul cu familia şi acum am ieşit la o plimbare", povesteşte o altă persoană.

Bucurie a fost deopotrivă şi pentru cei mici, care s-au bucurat să se joace în nisip. Alţii au fost mai curajoşi şi nu s-au lăsat până nu au intrat în apa mării, chiar dacă nu a avut mai mult de 14 grade.

Pe acelaşi subiect

Petrecerea s-a ţinut lanţ şi la Therme

Cine nu a ajuns astăzi la mare, a mers la băi termale, la un centru de lângă Bucureşti. 

  • Femeie: După o săptămână de muncă, după atâta timp, am venit să ne relaxăm. E cadou din partea băiatului.
  • Reporter: Cu cine aţi venit?
  • Femeie: Cu soţul şi cu băiatul şi cu prietena lui.

"Paștele se petrece și anul acesta în familie. Însă nu acasă, așa cum ne-am obișnuit, ci la piscină. Oamenii au venit din toate colțurile lumii pentru a se relaxa în cel mai mare spa din Europa", transmite Anaida Glujdea, reporter Observator.

  • Turist grec: Sunt din Grecia, din Salonic.
  • Reporter: Sărbătoreşti Paştele?
  • Turist grec: Da, cu familia mea. Am venit aici acum 3 zile şi ne distrăm.
  • Reporter: De obicei sărbătoreşti acasă?
  • Turist grec: De obicei acasă, dar aveam timp liber, aşa că, de ce să nu venim în România?

"A fost plăcut să vedem Bucureştiul mai liniştit, am venit la piscină. Am venit să înotăm şi să ne bucurăm de soarele de afară. Uită-te la locul acesta! E minunat!", spune un alt bărbat.

După mesele copioase, unii au simţit nevoia de o detoxifiere. 

  • Reporter: Pentru ce ai venit? Ce activităţi vrei să faci?
  • Bărbat: Strict pentru saună. Zilele astea am mâncat foarte mult şi este bine-venită o detoxifiere.

Când vine vorba de ativităţi în cadrul centrului spa, oamenii au avut de unde să aleagă. "Avem o pondere crescută de locali, în această perioadă. De Sfintele Paşti, românii noştri vin să se relaxeze. Vin să se bucure de activităţi, în saună, tratamente de înfrumuseţare sau băi în piscinele cu minerale", spune Cârâc Cosmin Nicolae, director centru wellness.

Pentru cei mai mulţi, minivacanţa de Paşte se va încheia mâine.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 6 voturi
Întrebarea zilei

V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Observator » Evenimente » Reacţia unui turist grec din Salonic, venit să petreacă Paştele la Bucureşti. Unde s-a dus cu tot cu familie: "Am venit acum 3 zile"