Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scandal pe Transfăgărășan, în timpul capturării unei ursoaice. Un individ şi-a pus copilul în pericol, pentru o poză cu sălbăticiunea

Inconştienţă maximă a unui turist pe Transfăgărşan! Bărbatul, care avea în braţe un copil, s-a oprit să fotografieze un urs pe care inginerii silvici urmau să îl relocheze. Totul s-a transformat într-o ceartă aprigă, după ce acesta a fost sfătuit să plece din zonă. Turistul a devenit extrem de recalcitrant, acesta fiind calmat doar de jandarmi. Pentru gestul său, a fost luat în vizor de poliţişti.

de Redactia Observator

la 13.09.2024 , 09:43

Incidentul s-a petrecut aproape de Barajul Vidraru, unde inginerii silvici se pregăteau să captureze o ursoaică. La un moment dat, individul din imagini a parcat aproape de capcana instalată, iar apoi a coborât ţinând în braţe un copil. Cei care se ocupau de relocare au încercat să îl îndepărteze, dar zadarnic. La faţa locului au venit imediat jandarmii. 

- Vă rog frumos să îl legitimăm pe domnul

- Păi de ce vorbeşti cu mine pe ton, dacă nu mă cunoşti? De ce m-ai luat aşa în forţă? Cine eşti tu să mă iei tu pe mine în forţă?

Vezi și

Şi-a pus copilul în pericol pentru o poză cu ursul

Pe acelaşi subiect

Iresponsabilitatea turistului care şi-a pus în pericol copilul l-a uimit pe angajatul silvic, care nu a vrut decât să îi protejeze de fiara sălbatică ce se afla la câţiva paşi distanţă. 

Mihai Coman, inginer Direcția Silvică Argeș: Ursul era în spatele cuştii, acolo. Într-adevar, am ridicat tonul la el. A încercat să se apropie de mine la un moment dat, băieţii de la jandarmerie l-au oprit. Eu m-am retras, el a rămas înjurând şi ameninţând că mă dă afară din serviciu. 

Turistul inconştient, liniştit cu două amenzi

Scandalagiul a fost liniştit de jandarmi cu două amenzi, însă problemele lui nu se opresc aici. 

Dragoş Predescu, prefectul județului Argeș: Inspectoratul pentru poliţie judeţeană Argeş mi-a comunicat că s-a autosesizat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în ceea ce priveşte persoanlul silvic. Este un comportament condamnabil şi absolut sfidător la adresa instituţiilor statului.

Autorităţile fac un apel public şi îi roagă pe turişti să stea cât mai departe de animalele sălbatice. 26 de urși urmează să fie relocați de pe Transfăgărășan la Sanctuarul de la Zărnești. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Scandal pe Transfăgărășan, în timpul capturării unei ursoaice. Un individ şi-a pus copilul în pericol, pentru o poză cu sălbăticiunea