Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şofer prins cu 10.000 de ţigări de contrabandă, la vama Sculeni. Erau ascunse printre borcane, într-o semiremorcă

Ţigări de contrabandă în valoare de aproximativ 10.000 de lei, descoperite de poliţiştii vamali de la Sculeni. Şoferul unei semiremorci le ţinea ascunse în borcane.

de Redactia Observator

la 14.09.2023 , 15:48

- Shutterstock

Poliţiştii de frontieră şi lucrători vamali de la Sculeni au descoperit ţigarete în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, pe care un cetăţean din Republica Moldova a intenţionat să le introducă ilegal în România ascunse printre borcanele goale pe care le transporta într-o semiremorcă.

Bărbatul a recunoscut că voia să vândă ţigările în Cluj

Bărbatul s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru intrarea în ţară, iar în baza profilului de risc, poliţiştii de frontieră au înaintat lucrătorilor vamali solicitarea efectuării unui control amănunţit asupra persoanei şi mijlocului de transport.

Articolul continuă după reclamă

"Echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în lăzile exterioare ale semiremorcii, sub plăci de carton, cantitatea totală de 18.880 de ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova. Cu privire la cele constatate persoana a declarat faptul că bunurile descoperite îi aparţin şi le-a achiziţionat din Republica Moldova cu scopul de a le comercializa pe raza municipiului Cluj", precizează un comunicat de presă transmis, joi, de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, potrivit Agerpres.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei şi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Şofer prins cu 10.000 de ţigări de contrabandă, la vama Sculeni. Erau ascunse printre borcane, într-o semiremorcă