Cel puțin 3 decese cauzate de tulpina Delta a coronavirusului în România. Victimele nu erau vaccinate
Cel puțin 3 persoane au murit în România ca urmare a infectării cu tulpina Delta. Două noi decese au fost confirmate miercuri de CNCAV, iar prima persoană a fost raportată de INSP săptămâna trecută. Victimele nu erau vaccinate.
Două noi decese s-au înregistrat în România, ca urmare a infectării cu tulpina Delta. Persoanele, cu vârste de 62, respectiv 35 de ani, sunt din județul Bacău și erau nevaccinate, deși aveau condiții medicale preexistente, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Un bărbat din Bacău, de până în 40 de ani, revenit din Finlanda, în urmă cu doua săptămâni, a murit săptămîna trecută în țară. Imediat ce a ajuns în țară prezenta simptome de Covid, dar familia a sunat târziu la ambulanță. Testul de secvențiere pe varianta Delta a ieșit pozitiv. Bărbatul avea comorbidități și nu era vaccinat iar familia lui a intrat în izolare, azi fiind ultima zi, potrivit unor surse Observator.
”La nivelul județului Bacău, există un focar familial de COVID-19, cu 6 cazuri din care un caz simptomatic (cu locația de infectare în Finlanda, cu evoluție nefavorabilă soldată cu deces) și 5 cazuri asimptomatice. Menționăm că 4 dintre cazurile confirmate în cadrul focarului sunt cu varianta Delta.” transmite Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt DSP Bacău.
Nouă cazuri de infectare cu tulpina Delte confirmate azi în Moldova. Suspiciuni în Hunedoara
- 9 cazuri de Covid cu tulpina Delta la Spitalul de Boli infecțioase din Iași. Un bărbat nevaccinat a făcut o...
- Eficacitatea vaccinului Pfizer în prevenirea infecțiilor cu Covid-19 scade pe măsură ce varianta Delta se...
- Poţi lua tulpina Delta dacă ai făcut vaccinul anti-Covid-19? Dar dacă ai trecut prin boală?
Nouă cazuri de infectare cu tulpina Delta au fost confirmate miercuri, în Moldova. ”Sunt 9 cazuri Delta, 2 din Iași, nu au legătură unul cu altul şi 7 din Bacău. Analizele au fost făcute la Iași”, a explicat managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.
Tot miercuri, medicul Florin Roşu a anunţat că tulpina Delta a fost identificată în cazul unui bărbat din municipiul Paşcani, internat în prezent la spitalul ieşean. "Pacientul a ajuns în stare gravă la noi. A necesitat îngrijiri la Terapie Intensivă, după ce a dezvoltat o formă severă. Nu era vaccinat, iar în urma tratamentului starea lui s-a ameliorat. Va fi mutat de la Terapie Intensivă într-un salon obişnuit", a declarat medicul Florin Roşu. El a spus că DSP Iaşi a efectuat ancheta epidemiologică în acest caz şi au fost identificaţi contacţii bărbatului.
E alertă și la nivelul județului Hunedoara. Autoritățile sanitare spun că există posibilitatea că tulpina Delta a coronavirusului să fi ajuns în județ. Este vorba despre 3 persoane din municipiul Hunedoara dintre care una este internată în spital. Cei trei le-au declarat autoritățile că au intrat în contact la Brașov cu muncitori veniți din India. Conducerea prefecturii așteaptă rezultatele pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii, a transmis Szell Lorincz, subprefect Hunedoara.
Ce trebuie să știm despre varianta Delta a virusului SARS-CoV-2
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că până pe 27 iunie în România au fost înregistrate 57 de cazuri de infectare cu tulpina Delta și un deces la o persoană de 72 de ani, din Pitești. Următoarea raportare va avea loc joi, 8 iulie. La o parte dintre infecțiile cu tulpina Delta nu s-au identificat origini din import, ci au fost dobândite pe teritoriul național, ceea ce denotă posibilitatea transmiterii comunitare. Conform CNCAV, varianta B1617.2 (Delta) sau tulpina indiană are un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai mare față de tulpina inițială și cu aproximativ 60% mai mare decât tulpina Alpha, cunoscută ca varianta britanică.
„Varianta Delta are potențialul de a deveni tulpină majoritară la nivel global, nu doar în anumite țări, fiind responsabilă de un număr mare de infecții, predominant la persoanele nevaccinate. Vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, sens în care vaccinul produs de compania Pfizer/ BioNTech asigură o protecție de spitalizare de 96%, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecție de 92%. Vacinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID-19, scade riscul de
internare, riscul de complicații și de deces”, a mai transmis CNCAV.
În ceea ce privește evoluția în UK, varianta B1.617.2 a devenit dominantă rapid: în aprilie 2021, au început să fie identificate primele infectări cu varianta Delta, astfel că prevalența în luna mai a ajuns la aproximativ 25%, iar în iunie a ajuns la peste 80% din totalul cazurilor de infecție.
„De la finalul lunii mai, numărul cazurilor și prevalența tulpinii Delta sunt în continuă creștere, astfel că media infecțiilor raportate în ultima săptămână (29.06.2021 – 05.07.2021) a ajuns la peste 25.000/ zi – o creștere cu 53% în comparație cu săptămâna precedentă”, conform CNCAV.
De asemenea, în perioada 01.02.2021 – 14.06.2021, aproape un sfert dintre cazurile de îmbolnăvire cu varianta Delta, care au necesitat asistență medicală de urgență, au fost confirmate în rândul persoanelor vaccinate cu o singură doză, mai puțin de 1 din 10 cazuri fiind persoane vaccinate complet.
Și în India, varianta B1.617.2 a devenit dominantă rapid: prevalența în martie fiind la maximum 20%, în luna mai, la peste 75%, iar în luna iunie, la aproape 100%.
„Varianta Delta s-a dovedit capabilă să declanșeze noi valuri de infecție în țări și regiuni puternic afectate de tulpinile anterioare. O analiză efectuată asupra evoluției din India, bazată pe modelare matematică, estimează că tulpina Delta ar putea infecta până la 50% din populația care a trecut anterior prin boală”, a mai transmis CNCAV.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰