Un adolescent de 16 ani s-ar fi aruncat de pe o pasarelă peste liniile de cale ferată, în Olt. Băiatul, transportat la spital
Gest extrem, în Olt. Un tânăr de 16 ani s-ar fi aruncat de pe o pasarelă de traversare peste liniile de cale ferată. Adolescentul a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au anunţat marţi, că poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Slatina au fost sesizaţi luni, în jurul orei 00.15, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată, aparţinând Căii Ferate Slatina.
S-a atuncat pe calea ferată
“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit identitatea persoanei ca fiind un tânăr, în vârstă de 16 ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, care s-ar fi aruncat de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată. În urma evenimentului, tânărul a fost preluat de către un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰