Antena Meniu Search
x

Un bărbat a fost împușcat în picior cu o armă de tir de către vecinul lui, în Mureș

Un bărbat din judeţul Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a împuşcat vecinul în picior. Suspectul a folosit o armă de tir, supusă autorizării, victima fiind rănită uşor.

de Redactia Observator

la 01.01.2024, 17:56

armă de foc
Un bărbat a fost împușcat în picior cu o armă de tir de către vecinul lui, în Mureș - Shutterstock (arhivă)

"La data de 1 ianuarie 2024, în jurul orei 01:00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Miercurea Nirajului au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în faţa unui imobil din comuna Eremitu, un bărbat a fost împuşcat în picior de către vecinul său", anunţă, luni, IPJ Mureş.

Sursa citată a precizat că, ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 57 de ani, din Eremitu, ar fi tras cu o armă neletală de tir sportiv supusă autorizării asupra unui bărbat, de 42 de ani, cauzându-i o rană uşoară la piciorul stâng.

Bărbatul care a tras cu arma a fost reținut pentru 24 de ore

"În urma activităţilor desfăşurate, faţă de bărbatul bănuit de comiterea faptei, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. De asemenea arma, deţinută în mod ilegal, a fost ridicată, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept", a mai transmis sursa citată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Un bărbat a fost împușcat în picior cu o armă de tir de către vecinul lui, în Mureș