Video Cum își pot proteja părinții copiii în mediul online. Explicațiile profilerului Paul Herinan
Accesul copiilor la telefon și rețele sociale vine cu riscuri majore, avertizează profilerul Paul Herinan, invitat la Observator 16. Acesta spune că relația de încredere dintre părinte și copil este esențială pentru prevenirea situațiilor periculoase din mediul online.
Teodora Tompea: Când este indicat să primească tinerii, copiii, adolescenții acces la telefonul mobil sau, haideți să spunem, poate acces și la rețelele sociale, la mediul online?
Paul Herinan: Vedem încă de acum 2 sau 3 ani de zile că avem inițiative legislative în plan mondial pentru limitarea accesului tinerilor și adolescenților la rețelele sociale, de fapt limitarea acceselui copiilor, că ei încep să socializeze încă decât sunt copii. Aspectul acesta mi se pare cel mai bun pentru că vine pe latura aceasta de profilaxie, adică nouă părinților legea ne face munca mai ușoară. Am avut primii pe australieni, dacă nu greșesc, care au introdus limitarea accesului tinerilor și adolescenților după 15 ani. Şi vedem din ce în ce mai des în Europa. Personal, încurajez și în România aceste inițiative și implementarea lor cât mai rapidă. Pentru că, dacă vorbim la nivel macro, de o țară întreagă, degeaba încercăm, și vă felicit pentru educația pe care o faceți, dar e bine să limităm cât mai mult probabilitatea de materializare a acestor riscuri. Și atunci legea vine și interzice. Pur și simplu le interzice celor care dețin rețelele sociale și diminuăm în acest fel riscul.
Teodora Tompea: Cât de periculoasă este tocmai și această interacțiune pe care o au cu străinii? Şi au fost câteva exemple, oameni care ajung după să facă fie bullying, fie sunt diverse forme de agresiune. Şi mai apoi am tot explicat şi aici la Observator despre provocările care apar. Multe dintre ele se încheie cu moartea.
Paul Herinan: Din păcate vorbim de niște tehnici de manipulare foarte elaborate. Când ne raportăm la mediul online trebuie să fim conștienți că vorbim despre niște copii și niște adolescenți, dar avem foarte multe cazuri de infracțiuni în care victime sunt adulții. Avem zeci sute de mii de euro pierdute de adulți. Dacă înțelegem că noi ca adulți suntem vulnerabili, înţelegem, de fapt, gradul de vulnerabilitate pe care îl au copiii. Acum, întrebarea cheie ar fi ce putem să facem noi din statutul de părinte.
Teodora Tompea: Şi cum ne dăm seama că persoana care se află de partea cealaltă este o persoană periculoasă? Care sunt semnalele, mesajele?
Paul Herinan: Da. În întrebarea dumneavoastră identific două aspecte. Avem prima dată antefactum, deci înainte să se materializeze riscul, și postfactum, materializarea riscului, adică copilul, adolescentul este deja angrenat în suveica aceasta negativă a manipulării. Să le iau foarte rapid pe rând. Cum prevenim? Pentru că aici ar fi zona cea mai importantă. Foarte rapid și o să încerc să fiu cât mai concret. Cheia este o relație de încredere cu copilul nostru, pe care o construim... de când este mic și foarte mic. De ce mint copiii? Dumneavostră ați fost copil, eu am fost copil, și dumneavoastră ați mințit, și și eu am mințit. De ce am minții noi? Și de ce mint copiilor? De ce mint adulții? Este o teamă de consecințe. Consecințele sunt la noi. Noi decidem care sunt consecințele ca urmare a acțiunilor copiililor noștri. Dacă vom avea copii care vor avea încredere în noi să ne spună adevărul... Atunci, dacă ne dorim acest lucru, trebuie să fim foarte atenți cum reacționăm. Fără pedepse, sfaturi concrete, fără petepse imediate. Nu judecăm emoțiile. Trebuie să avem în vedere, mă raportez la adulți, dar tocmai pentru a nuanța cu atât mai mult riscul la copii și adolescenți. La adulți. Între 70 și 90% dintre deciziile noastre sunt decizii emoționale, de aceasta funcționează foarte bine și marketingul în business și așa mai departe. Decizia este emoțională, după care rațiunea vine și validează, decizia care a fost luată emoțional.
Dacă la adulți vorbim de procent între 70 și 95%, vă dați seama la copii. Sfat practic: nu judecăm emoțiile. De fiecare dată când apare emoție ridicată, rațiunea e scăzută. După care, latura cognitivă vine și validează comportamentul. Dar să luăm concret. Trebuie să învățăm pe copiii noștri care sunt emoțiile. Dumneavoastră știți ce înseamnă furia, eu știu ce înseаmnă furia. Dumneavoastră știți că înseamna frică, eu știu, și așa mai departe. Copiii nu știu, ei vin și le învață. Sunt pe anumite rețele de streaming niște filme, că nu sunt filmulețe, educative, i-aș invita chiar și pe părinți să se uite. Personal mie mi-a fost de folos. M-au uitat împreună copiii mei. Acolo am înțeles cum sunt emoțiile. Putem să le explicăm copiilor, ca dacă interacționează. cu mediul acesta online, și se duc într-o zonă de disconfort, dacă ei nu se simt în regulă, poți să încerce să identifice emoțiile de acolo, dar este un stag roșu, este un red flag. Dacă tu ești în disconfort știi că poți să ai încredere în mine. Pentru că de fiecare dată când unul dintre copiii noștri face o greșeală și aflăm, acea greșeala nu este o problemă, ea poate să reprezinte o resursă. Este o resursa prin care noi îi arătăm, de facto, copilului nostru, că poate să aibă încredere în noi.
Teodora Tompea: De fapt, e construcția încrederii printe-copil.
Paul Herinan: Am avut un exemplu foarte scurt și îl reiau. Una dintre fetițele mele preadolescente, 11-12 ani, a aruncat cu o petardă la școală. Încă trei băieți au aruncat și ei. Era foarte speriată, soția mea foarte supărată. N-am zâmbit, deși îmi venea să zâmbesc. I-am spus: rolul meu este să te protejez. Este mai mult greșeala mea decât este greșeală a ta. Eu sunt aici ca să pot să fac ceva. Dacă ai încredere în mine și îmi spui adevărul. A mințit, a minţit de 3 ori, apoi a spus adevărul. Reacția mea? Îți mulțumesc că mi-ai spus adăvărul, nu avem nicio problemă. Nu a existat nicio sancțiune. I-am explicat că, din păcate, a făcut-o. Dacă o mai faci încă o dată, primește și sancțiunile pentru prima.
Teodora Tompea: Cred că ceea ce învățăm aici, și mă bucur tare mult că discuția a ajuns în acest punct, e că încrederea pe care părinții trebuie să o construiască cu cei mici, fie că sunt copii, fie că mai apoi sunt adolescenți, este foarte importantă, tocmai pentru ca ei să nu devină vulnerabili, mai ales în spațiul online și telefonul, de sigur, să devină un spațiu de joacă, de întâlnire, de apreciere sau de împărtăcire a amintirilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
