Video O zi din viaţa unui român care trăieşte cu salariul minim, ce îşi poate cumpăra cu mărirea de 138 lei de la anul
Câteva kilograme de legume, o bucată de carne, una de brânză. Cam asta se poate cumpăra din suma cu care va fi mărit salariul minim de anul viitor. 138 de lei. O să ajungem astfel la 1524 de lei. Prea puţin pentru a acoperi traiul de zi cu zi, mai ales în contextul ultimelor scumpiri.
Mădălina Chiţac, reporterul Observator: 100,110,120, 130,138 de lei. Este suma cu care va creşte salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2022. Cei de la Palatul Victoria au spus deja că majorarea este una consistentă. Dar dacă e să-I întrebăm pe cei care sunt nevoiţi să trăiască lunar cu aceşti bani, situaţia se schimbă radical.
Petruța Matei locuiește împreună cu fiica ei de 14 ani, într-o garsonieră închiriată în sectorul 5. E îngrijitoare într-o scară de bloc şi unul din cei 1,6 milioane de români care muncesc pe salariul minim. Prea puţin pentru cât ar avea nevoie. Numai chiria e 900 de lei, iar facturile trec de 400 de lei lunar. De anul viitor ar trebui să primească 138 de lei în plus. Așa că am făcut un experiment: Ce putem să cumpărăm cu banuţii aceştia.
Petruţa Matei, angajată salariu minim: Am reuşit să cumpăr nişte ardei, struguri. O bucăţică de brânză, nişte măsline, 4 kg de cartofi, un rasol şi 4 bucăţele de carne de porc. Asta a fost tot ce am putut..şi un kg de vinete.
Provizii pentru cel mult câteva zile. În situația Petruței sunt tot mai mulți români. Mai bine de 15% dintre ei sunt obligaţi să-şi drămuiască banii ca să supravieţuiască. Am ajuns ca, pentru prima dată în ultimii zece ani, creșterile salariale să fie complet anulate de scumpiri.
- Florin Cîţu susţine că a găsit soluţia pentru a-i scăpa pe timişoreni de frig: "I s-a explicat domnului Fritz...
- Salariul mediu net a fost de 3.487 de lei în august, în scădere cu 58 de lei față de luna precedentă
- Statul poate încasa 600 de milioane de euro la buget dacă elimină facilitățile fiscale pentru angajații din IT...
Ce îşi poate cumpăra un român cu salariul minim
Claudiu Vrînceanu, analist: Cheltuielile cresc cu mai mult de 10% în această perioadă. Salariile au crescut la nivelul întregii ţări cu mai puţin decât a crescut rata inflaţiei. Practic. Inflaţia ne-a mâncat din venituri.
Probleme sunt şi la privat, dar şi la stat. La Poșta Română lucrează peste 23 de mii de oameni. Aproape jumătate câștigă acum sub două mii de lei pe lună.
Valentin Ştefan, director Poşta Română: Vom avea obligaţia de a mări salariile pentru peste 9 mii de angajaţi, aproape jumătate din angajaţii companiei.
Consuela Popa, angajată Poşta Română: Este infimă. Este apa de ploaie. Sau o picătura într-un ocean.
Creşterea salariului minim este, de fapt, cu 250 de lei. Doar că e impozitată, aşa că la oameni ajung doar 138 de lei în plus.
Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR: Banii se împart între stat şi angajat. Cam jumate- jumate. Angajaţii, de fapt, nu au câştigat mare lucru. Dacă e să ne uităm că a fost o creştere de 10.98%, de fapt a ajuns 5% la oameni în mână, efectiv.
Urcă salariul minim, urcă toate salariile bugetarilor. Doar că la unii se vede mai puţin, la alţii mai mult.
Dumitru Costin, presedinte BNS: Distinsul preşedinte al României va avea un salariu brut de 30.600 lei. De la actualul salariu brut de 27.600. Primarul Capitalei, de la 23.000 lei acum, la 25.500, o creştere de 2.500 lei. Miniştrii, l-am luat pe domnul Vîlceanu, că tot îi plac cifrele. De la 24.150, la 26.775.
Consuela Popa, angajată Poşta Română: Niciun ministru nu cred că ştie cât are salariul un om.
România rămâne la coada Uniunii Europene când vine vorba de salariul minim. Suntem departe şi de britanici. Acolo, cel mai prost plătiți angajați câștigă, în doar trei zile, salariul minim net lunar din România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰