Video Parlamentarii care propun dezincriminarea consumului de droguri nu ştiu ce au semnat. "Ce înseamnă CNSMLA?"
Drogurile fac legea în România. În timp ce oamenii care sunt plătiţi să facă asta, ori nu se pricep, ori sunt ocupaţi cu altceva. Cel mai recent proiect legislativ a reuşit doar să tulbure apele şi să împărtă societatea în două - cei care cred că fără pedepse mari nu se poate rezolva nimic, şi cei care văd ca soluţie dezincriminarea. Asta în timp ce consumul creşte. Începe chiar acum un nou episod România pierdută în droguri.
Undeva, în Bucureşti, la două străzi distanţă de clădirea unde se fac legile în România, drogurile fac legea.
Droguri consumate în plină stradă, la câteva minute de Parlament
În văzul lumii, printre oameni şi maşini, un tânăr inhalează ceva care miroase înţepător.
În scurt timp, mersul îi devine nesigur. E vizibil agitat, deranjat de tot ce in jur. Urcă într-un autobuz şi dispare în noapte.
"Dimineaţă, la ora la care parlamentarii încep o nouă zi de lucru, un alt tânăr ne explică ce e de fapt fumul acela care miroase a ceva chimic şi care dă dependenţă pe viaţă.", potrivit City Comely.
Tânăr: Uite, dacă zici că nu eşti de la poliţie.
Reporter: Nu sunt de la poliţie! Nu am nicio treabă.
Tânăr: Uite-o.
Reporter: E în stare solidă?
Tânăr: Aşa. Devine stare lichidă. Scoate fum.
Reporter: Am înţeles.
Tânăr: Devine iar în stare solidă. Am înţeles.
Reporter: Şi asta tragi?
Tânăr: Fumul care îl scoate ea, da, îl tragi.
Reporter: Şi de la ăsta vezi şerpi şi dragoni şi astea...
Tânăr: Da, unii, depinde de organism şi ce mentalitate au în cap. Câtă Obregia ai tu în cap, dacă tu eşti Obregia, Obregia, chiar eşti Obregia.
La Spitalul de psihiatrie Obregia, fie zi, fie noapte, e un permanent du-te vino de ambulante, oameni în sevraj şi imagini tulburătoare.
În timp ce pe stradă, oriunde, şi în centrul marilor oraşe, şi în sate din nordul României, droguri se vând, droguri se cumpără, sub ochii noştri.
Consumator: Hai să povestim noi doi.
Consumator: Ce să povestim?
Consumator: Vine lumea să ia "tigăiţă" de la tine.
Consumator: Ce "tigăiţă", mă? Nu ştiu, că eu nu mă ocup cu aşa ceva.
"Pleacă de aici că nu ai voie să mă filmezi, tu eşti gabor, pleacă. Poţi să fii şi gabor, pleacă.", spune un conumator.
Pedepse mai blânde pentru consumatori: ce prevede noul proiect de lege
Acesta e tabloul României pierdută în droguri. Timp de câteva săptămâni v-am arătat fragmente dintr-o realitate şocantă, dureroasă, uneori greu de privit. Am întâlnit copii care consumă droguri de la 9 ani şi părinţi care îşi închid copiii în casă, încercând să-i ţină departe de droguri. Cifrele, atâtea câte sunt, puţine şi neclare, ne arată dimensiunea fenomenului - în jur de 3 milioane de români au consumat cel puţin o dată în viaţă un drog.
În România, lupta antidrog pare mai degrabă o reacţie de moment decât o strategie. În parlament, legile se schimbă, proiectele de contrazic, iar fenomenul continuă să crească.
În clădirea unde se fac legile, când parlamentarii ating problema consumului şi traficului de droguri reuşesc mai degrabă să tulbure apele în societate, decât să rezolve problema. Cum s-a întâmplat şi cu cel mai recent proiect de lege care a împărţit practic România în două - unii care cred că dezincriminarea e soluţia şi alţii, foarte mulţi, care spun că asta va duce ţara în haos, iar consumul de droguri chiar nu va mai putea fi stăpânit.
Este un proiect care vine şi înlocuieşte pedeapsa penală care este dată acum pentru consumatori, cei care deţin droguri în vederea consumului propriu, o înlocuieşte cu amendă, de la 1000 la 3000 de lei în funcţie de tipul de drog, de cantitate
Pentru drogurile de mare risc, amenda e intre 1500 si 3000 de lei. Cam cât 3 grame de cocaină. Tot cu amendă sunt "pedepsiţi" şi cei care cultivă, produc sau detin droguri, în vederea consumului propriu. Legea de acum spune că aceştia intră la puşcărie.
"Statul a apăsat cât se poate de mult, unii ar zice la modul absurd pedala de acceleraţie pe tot ce înseamnă pedepse, am ajuns ca 1 din 10 deţinuţi din România să fie închis pentru o infracţiune legată de droguri. Asta e o dublare a ratei pur şi simplu şi totuşi consumul creşte.", explică Vlad Zaha, specialist politici privind drogurile.
"Practic, e o schimbare de paradigmă, în loc să îi tratăm pe consumatori drept infractori. O astfel de schimbare, o astfel de politică publică vis a vis de ei îi va determina şi îi va încuraja să meargă şi să caute ajutor medical acolo unde este cazul.", explică Bianca Stoiciu.
Proiectul de lege prevede si infiintarea unor camere de consum în cadrul spitalelor, unde cei dependenti să-şi poată administra substanţele sub supraveghere medicală. În doar 2 zile de la publicarea proiectului, peste 10 mii de oameni au semnat o petiţie lansată de federaţia naţională a părinţilor în care spun că o astfel de lege nu ar trebui să existe în România.
"Asta nu înseamnă că trebuie să cădem în extrema cealaltă în care totul devine liberal şi permis pentru că nici această strategie nu o să ne aducă efecte pozitive.", explică Radu Ţincu, Şef Secţie ATI Toxicologie Spital Floreasca.
Biserica s-a arătat şi ea îngrijorată de dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. La fel, procurorul general al României spune că reducerea sancţiunilor NU e soluţie. Legea privind prevenirea si combaterea traficului de droguri a fost adoptată în România, în anul 2000. De atunci s-au mai făcut nişte completări şi câteva proiecte de lege.
Reporter: Bună ziua, ştiu că sunt audierile în comisie însă aş vrea să vă întreb despre un proiect de lege pe care l-aţi semnat dumneavoastră pe consumul de droguri. Putem să vorbim?
Parlamentar: Suntem în timpul şedinţei!
Reporter: Văd că aţi ieşit!
Parlamentar: Am ieşit până la toaletă, am avut o urgenţă! Nu se poate?
Laura Elena Toader. Deputat SOS de Tulcea. Cunoscută mai puţin pentru iniţiative legislative, mai mult pentru zarvă.
S-a remarcat printr-un scandal cu vuvuzele în Parlament după care s-a ales cu indemnizaţia tăiată la jumătate pentru 3 luni. Dar a semnat şi un proiect de lege privind consumul de droguri, anul trecut, cand era parlamentar SOS.
Reporter: De ce nu puteţi să îmi spuneţi două vorbe despre asta?
Laura Elena Toader: Mai am o comisie.
Reporter: Sunteţi îngrijorată de acest fenomen al consumului de droguri?
Laura Elena Toader: Bineînţeles.
Proiectul de lege propune ca un consumator de droguri să fie pedepsit gradual. La prima abatere e trimis la dezintoxicare 3 luni, iar daca refuză e amendat cu o mie de lei. La a doua abatere, amenda creşte la 2 mii de lei, la fel şi obligaţia de a sta la dezintoxicare 6 luni. Şi tot aşa pana cand se ajunge şi la închisoare, urmată de dezintoxicare o jumătate de an.
Parlamentarii care propun legi antidrog nu știu câți consumatori are România
Reporter: Scrie în proiect că vor fi duşi în centre de dezintoxicare, unde?
Sava Clement, parlamentar semnatar al proiectului de lege: Centrele de dezintoxicare există deja, probabil că vor mai trebui făcute, aici nu ştiu să vă spun câte.
Reporter: Câte există?
Sava Clement, parlamentar semnatar al proiectului de lege: Nu ştiu să vă spun, nu am făcut eu proiectul.
Doar două centre post-cură pentru persoanele dependente de droguri
Statul are două centre post cură unde poţi face terapie şi dezintoxicare timp de 6 luni. Dar proiectele de lege par să fie bazate pe orice, mai puţin pe realitatea de dincolo de zidurile Palatului Parlamentului.
Reporter: Domnule Sava, ştiţi ce înseamnă CNSMLA?
Sava Clement, parlamentar semnatar al proiectului de lege: Nu.
Reporter: Nici ANPCDDA?
Sava Clement, parlamentar semnatar al proiectului de lege: Nu. Vă spun că nu ştiu. Eu ştiu conceptele mari, astea sunt instituţii probabil.
Reporter: Ce înseamnă centru naţional de sănătate mintală şi luptă antidrog?
Sava Clement, parlamentar semnatar al proiectului de lege: Am auzit de ea, ştiu că există, nu ştiu exact ce face. Noi am lucrat pe o lege care să-i ajute să iasă din această
Reporter: Câţi consumatori sunt?
Sava Clement, parlamentar semnatar al proiectului de lege: Din ce ştiu eu, estimările mele sunt câteva zeci de mii.
Reporter: Zeci de mii?
Sava Clement, parlamentar semnatar al proiectului de lege: Da, dar nu ştiu să vă spun că există o statistică exactă.
Reporter: Este consumul de droguri o problemă de sănătate publică?
Andreea-Petronela Cîmpianu, deputat Comisia de Sănătate: Este una dintre cele mai mari probleme pe care România le are azi.
Reporter: Câţi consumatori de droguri avem în momentul acesta în România?
Andreea-Petronela Cîmpianu, deputat Comisia de Sănătate: În momentul de faţă nu am informaţiile, dar mă pot informa. Nu ştiu câţi sunt.
Reporter: Ştiţi ce înseamnă CNSMLA?
Andreea-Petronela Cîmpianu, deputat Comisia de Sănătate: Propun prevenţia şi educaţia pentru a combate consumul de droguri
Reporter: CNSMLA ştiţi ce înseamnă?
Andreea-Petronela Cîmpianu, deputat Comisia de Sănătate: Mă duc că am...
Proiectul de lege fost adoptat de senat şi a fost trimis la camera deputatilor pentru dezbatere.
"Nu va trece, nu va trece. Nu asta este problema, să pedepsim. Problema este să prevenim", spune Adrian Streinu Cercel, preşedinte Comisia de Sănătate din Senat.
De peste 20 de ani autorităţile din România se fac că fac legea, în timp ce în stradă drogurile fac victime.
