Un băiat de 14 ani a murit strivit de tatăl lui, care a căzut peste el, de pe acoperiş
Un băiat de 14 ani a murit strivit de tatăl lui, care a căzut peste el, de pe acoperiş. Puştiul ţinea de scara pe care se urcase tatăl, să verifice pagubele cauzate de furtuna care a lovit Roma, în weekend.
Un băiat de 14 ani a murit strivit de tatăl lui, care a căzut peste el, de pe acoperiş. Puştiul ţinea de scara pe care se urcase tatăl, să verifice pagubele cauzate de furtuna care a lovit Roma, în weekend.
Pasquale Persia a murit la 14 de ani, zdrobit de greutatea tatălui său, Gabriele. Cei doi au mers să verifice în ce stadiu e acoperişul în care Gabriele avea o firmă, la Capena, o suburbie a capitalei italiene.
Tatăl puştiului s-a urcat pe scară, iar băiatul ţinea de ea. Ajuns pe acoperiş, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut. L-a strivit efectiv pe fiul lui, care n-a avut timp să reacţioneze. Gabriele a scăpat fără vreo zgârietură, deşi a căzut de la 6 metri înălţime.
La Republica scrie că Pasquale avea o soră de 10 ani şi familia nu ştie cum să îi spună acesteia că fratele ei a murit, cei doi având o relaţie extrem de strânsă.
Pasquale ar fi împlinit în mai 15 ani şi le spusese celor din familie că îşi doreşte cadou o bicicletă, prima din viaţa lui.
În weekend, la Roma, rafalele de vânt au atins şi 150 de km/h, zeci de copaci fiind doborâţi. Unii dintre ei au avariat maşini, un român murind strivit în autoturism de pomul căzut peste el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰