Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Blindate ruseşti, prinse într-o ambuscadă de armata ucraineană. Imagini din dronă cu luptele de la marginea oraşului Mariupol

Mariupolul este deja înconjurat de două săptămâni, iar în ultimele zile luptele s-au întețit. "O catastrofă umanitară", așa descriu autoritățile ucrainene situația din orașul port asediat fără încetare de către forțele ruse. Peste 2.500 de civili au fost uciși, de la începutul invaziei, multe dintre cadavre aflându-se încă sub dărâmături.

de Redactia Observator

la 14.03.2022 , 13:34

Imaginile surprinse de o dronă ucraineană arată proporţia dezastrului din oraşul portuar Mariupol. În respectiva filmare se vede lupta de rezistenţă a armatei ucrainene împotriva unor vehicule blindate rusești, în jurul unui bloc de locuințe de la marginea oraşului din sud-estul Ucrainei. 

Din imaginile aeriene se vede cum cel puțin trei blindate rusești sunt distruse, iar pe video sunt surprinse atacurile cu arme antitanc / anti blindate asupra unui transportor BTR-82 și asupra unui vehicul MRAP, care este rezistent la mine și ambuscade, de tipul KamAZ-63968 "Typhoon". Nu se ştie exact când a avut loc ambuscada, însă filmarile au fost distribuite online duminică dimineață. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

În oraşele ucrainene bombardate de armata lui Vladimir Putin, situaţia este cumplită. Dintre toate oraşele bombardate, cel mai grav este la Mariupol, unde ruşii nu au permis nici evacuarea civililor, nici trecerea convoaielor cu hrană şi ajutoare. Sute de mii de oameni nu mai au nici hrană, nici medicamente şi nici apă de băut. 

Pe acelaşi subiect

Blocurile de locuințe, bombardate fără încetare de ruși

Imaginile dramatice arată cum tancurile rusești bombardează blocurile de locuințe din Mariupol. Într-un spital din regiune, holurile sunt pline de răniți, dar și de oameni care nu mai au unde să meargă.

Infrastructura civilă și clădirile rezidențiale din tot orașul au suferit pagube importante, iar localnicii spun că nicio stradă nu ar fi fost ocolită de bombardamente.

Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 19-a zi şi se apropie de frontiera ţărilor NATO. Rusia a atacat ieri o bază militară aflată la câteva zeci de kilometri de graniţa Poloniei. 35 de oameni au murit, dar ruşii pretind că au eliminat 180 de aşa-zişi "mercenari străini", afirmaţie dezminţită categoric de ucraineni. Printre cei care şi-au pierdut viaţa, ieri, în urma atacurilor ruseşti, s-a numărat şi un respectat jurnalist american. Astăzi, delegaţii Ucrainei şi Rusiei reiau negocierile pentru un armistiţiu. Ambele părţi susţin că un compromis ar putea fi obţinut în câteva zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Blindate ruseşti, prinse într-o ambuscadă de armata ucraineană. Imagini din dronă cu luptele de la marginea oraşului Mariupol