Video "Morţii nici nu mai sunt îngropaţi". Imagini dramatice arată cum tancurile rusești bombardează fără încetare blocuri de locuințe în Mariupol
"Catastrofă umanitară", așa descriu autoritățile ucrainene situația din Mariupol, orașul port asediat fără încetare de trupele ruse. Adimistrația locală estimează că peste 1.600 de civili au au fost uciși, de la începutul invaziei, multe dintre cadavre aflându-se încă sub dărâmături.
În oraşele ucrainene bombardate de armata lui Vladimir Putin, situaţia este cumplită. Cel mai grav este la Mariupol, unde ruşii nu au permis nici evacuarea civililor, nici trecerea convoaielor cu hrană şi ajutoare. Sute de mii de oameni nu mai au nici hrană, nici medicamente şi nici apă de băut.
Duminică, guvernul ucrainean a anunțat că un convoi cu ajutoare pentru Mariupol se află în Berdiansk, mergând în direcția orașului-port.
"Sper din tot sufletul să raportez un rezultat pozitiv în această seară", a declarat ministrul ucrainean Iryna Vereșciuk, potrivit CNN.
Blocurile de locuințe, bombardate fără încetare de ruși
- Război Rusia - Ucraina, ziua 18 LIVE TEXT. Centru militar din Liov, atacat cu rachete de ruși. Sunt 35 de morți...
- Numărul refugiaţilor ucraineni care au solicitat azil în România, de la începutul războiului. Drepturile de...
- "Mamă, în fiecare oră ne zboară bombe pe deasupra capului. Mă tem pentru viaţa mea!". Ruşii spun că li s-a...
Între timp, imagini dramatice arată cum tancurile rusești bombardează blocurile de locuințe din Mariupol. Într-un spital din regiune, holurile sunt pline de răniți, dar și de oameni care nu mai au unde să meargă. Printre ei se numără și Anastasia Erashova, care plânge și tremură în timp ce ține în brațe un băiețel. Războiul i-a ucis celălalt copil, dar și nepoțelul.
Fusese în casa fratelui ei, în subteran, când un mortar a lovit clădirea și au rămas blocați: "Nu știu unde să fug. Cine ne va aduce copiii înapoi, cine?"
Armata Ucrainei a anunțat sâmbătă că forțele ruse au cucerit periferia de est a orașului Mariupol.
Tot sâmbătă, guvernul a transmis că militarii ruși au bombardat o moschee din centrul orașului, care adăpostea peste 80 de persoane, inclusiv copii.
”Catastrofă umanitară” la Mariupol
Autorităţile ucrainene au avertizat cu privire la ”o catastrofă umanitară” în oraşul-port Mariupol.
”Există o catastrofă umanitară în oraş şi morţii nici măcar nu sunt îngropaţi”, au transmis, vineri, oficialii Primăriei Mariupol, cerând forţelor ruseşti ridicarea asediului.
Autorităţile ucrainene au acuzat forţele ruseşti că bombardează rutele de evacuare şi au împiedicat civilii să scape din oraşul cu 430.000 de locuitori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰