Incendiu în Arabia Saudită la o companie petrolieră: 11 morți și peste 200 de răniți
Cel puțin 11 persoane au murit și alte 219 au fost rănite, unele aflându-se în "stare critică", într-un incendiu care a distrus duminică o clădire rezidențială destinată angajaților companiei naționale petroliere Aramco, în estul Arabiei Saudite, potrivit Apărării Civile

Cel puțin 11 persoane au murit și alte 219 au fost rănite, unele aflându-se în "stare critică", într-un incendiu care a distrus duminică o clădire rezidențială destinată angajaților companiei naționale petroliere Aramco, în estul Arabiei Saudite, potrivit Apărării Civile
Incendiul a izbucnit duminică în subsolul acestei clădiri de șase etaje din orașul Khobar, folosit ca parcare și depozit de mobilă, după care s-a extins la etaj, a precizat Apărarea Civilă, potrivit Mediafax.
Unii dintre răniți sunt în "stare critică", iar victimele sunt de diferite naționalități, potrivit aceleași surse.
Compania a precizat că nu se cunoaște deocamdată cauza incendiului, dar că a fost deschisă o anchetă.
- SUA vor relua ajutorul militar pentru Ucraina și schimbul de informații. După anunțul unui posibil armistiţiu,...
- Bilanţul negocierilor SUA - Ucraina din Arabia Saudită: Kievul opreşte focul pentru 30 de zile. Armistiţiul vine...
- Volodimir Zelenski, primit de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite: "Îi sunt recunoscător pentru perspectiva sa...
- Președintele Libanului, vizită istorică în Arabia Saudită. Se încearcă dezgheţarea relațiilor dintre cele...
- SURSE: Rusia și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri la Riad marți. Oficialii ruși au negat inițial: "Nu se...
În imagini publicate pe Twitter de Apărarea Civilă se văd coloane de fum ieșind pe ferestrele clădirii și elicoptere care participă la operațiunile de stingere a incendiului. Autoritățile au evacuat celelalte imobile aflate în respectivul complex rezidențial. Apărarea Civilă a precizat că incendiul este sub control.
Aramco este cea mai mare companie din lume în termeni de producție și export. Ea are peste 61.000 angajați de diferite naționalități în întreaga lume.
Compania nu a precizat deocamdată naționalitățile victimelor, dar se pare că respectivul complex rezidențial găzduia expatriați.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰