Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Israelul nu acceptă niciun armistițiu, în ciuda presiunilor internaționale. Netanyahu rămâne ferm pe poziții: "Acesta este un moment pentru război"

Război Israel - Hamas. Israelul anunţă că războiul cu Hamas a intrat în a treia fază în Fâşia Gaza. În ciuda presiunilor internaţionale pentru un armistiţiu care să permită salvarea ostaticilor, Premierul Benjamin Netanyahu a exclus orice încetare a focului. Declaraţia sa are ecou până în Europa. Germania avertizează că trebuie să ne pregătim pentru un război în Europa.  

de Redactia Observator

la 31.10.2023 , 20:53

Semnalul atacului a răsunat în difuzoare. Sprijinite din aer de avioane de luptă şi drone, tancurile şi vehiculele blindate au pătruns tot mai adânc spre poziţiile Hamas din Gaza. Este cea de-a treia fază a războiului, anunţă oficialii israelieni. Ministrul Apărării a precizat că mult mai multe tancuri şi trupe vor fi mobilizate pentru lupta terestră din Gaza, cu obiectivul clar de a distruge potențialul militar și administrativ al Hamas.

  • Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: Biblia spune că există un moment pentru pace şi unul pentru război. Acesta este un moment pentru război! 

Luptele se dau acum corp la corp pe străzile din nord-vestul și sudul Fâșiei Gaza, în timp ce tancurile și alte vehicule blindate ale armatei israeliene înaintează spre capitală. Imagini difuzate de armata israeliană arată soldaţii acesteia înaintând prin moloz printre clădirile în ruine distruse de bombardamente. Soldaţii susţin că au reuşit să pătrundă în reţeaua de tuneluri şi încep vânătoarea teroriştilor Hamas. 

Vezi și

O primă victorie anunțată de Armata Israelului: ostatică eliberată din mâinile Hamas

Pe acelaşi subiect

O primă victorie a fost anunţată de Israel aseară. O femeie soldat a fost eliberată din mâinile teroriştilor, după 23 de zile de captivitate în urma unei operaţiuni speciale. 

Pentru civilii din Gaza, situaţia umanitară este însă tot mai disperată. Organizaţia Mondială a Sănătăţii vorbeşte despre o "catastrofă de sănătate publică", din cauza supraaglomerării, a sutelor de mii de refugiaţi și daunelor aduse infrastructurii de apă și canalizare. În ultimele 24 de ore, cel puţin 200 de oameni au murit acolo. Printre ei, un angajat ONU cu soţia lui şi cei opt copii. 

  • Philippe Lazzarinni, reprezentant ONU: Astăzi, locuitorii din Gaza simt că nu sunt tratați ca alți civili. Cei mai mulți dintre ei se simt prinși într-un război cu care nu au nimic de-a face. Ei simt că lumea îi echivalează pe toți cu Hamas.

Benjamin Netanyahu exclude orice armistițiu în Fâșia Gaza

Premierul Israelului exclude orice armistiţiu, de teamă că acesta ar putea fi folosit de Hamas pentru a se regrupa. 

  • Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: Așa cum Statele Unite nu ar fi fost de acord cu o încetare a focului după bombardarea Pearl Harbor sau după atacul terorist din 11 septembrie, Israelul nu va fi de acord cu încetarea ostilităților cu Hamas. Apelurile la încetarea focului sunt apeluri ca Israelul să se predea în faţa Hamas, să se predea în faţa terorismului. Asta nu se va întâmpla!

În secret, Israelul ar fi propus ca palestinienii din Gaza să fie mutaţi în Egipt pe perioada conflictului. Planul a fost respins la Cairo. 

  • Mostafa Madbouly, premierul Egiptului: Egiptul nu va permite niciodată să i se impună ceva și nu vom permite ca problemele regionale să fie rezolvate pe cheltuiala noastră.

După aproape o lună de război, temerile că războiul Israel-Hamas se poate extinde în toată lumea cresc tot mai mai mult şi reaprind teoriile despre un al treilea război mondial.

Alteori cumpătată în declaraţii, Germania se pregăteşte de luptă

  • Boris Pistorius, ministrul german al Apărării: Trebuie să ne pregătim pentru un posibil război în Europa. Trebuie să fim militarizați, trebuie să fim defensivi, trebuie să mobilizăm armata și societatea, pentru a face asta.

Vladimir Putin, în schimb, încearcă să manipuleze situaţia în interesul propriu şi arată cu degetul spre Statele Unite pentru situaţia din Orientul Mijlociu.  

  • Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Elitele actuale conducătoare ale Statelor Unite și sateliții lor sunt principalii beneficiari ai instabilității globale. Ei obțin un profit sângeros din asta.

Casa Albă i-a dat replica rapid. 

  • John Kirby, purtător de cuvânt Casa Albă: Este o retorică rusă clasică. Când ceva merge prost în țara ta, dai vina pe altcineva, dai vina pe influențele externe. Este vorba doar despre ură, bigotism şi intimidare, atât şi nimic mai mult. 

Tensiunile diplomatice dintre cele două mari puteri blochează însă activitatea ONU

În semn de protest, după ce Consiliului de Securitate nu a reuşit să adopte o rezoluţie în privinţa războiului Israel-Hamas, ambasadorul israelian la ONU a decis să poarte o stea galbenă, la fel ca evreii din Al Doilea Război Mondial. 

  • Gilad Erdan, ambasadorul Israelului la ONU: Purtăm o stea galbenă ca simbol al mândriei, o reamintire că am jurat să ripostăm pentru a ne apăra. 

Tot la Washington, sedinţa unei Comisii a Senatului, unde şeful diplomaţiei americane cerea fonduri pentru a sprijini Israelul,  a fost întreruptă în repetate rânduri de manifestanţi pro-palestina.

Americani musulmani şi activişti ai Partidului Democrat afirmă că vor acţiona pentru a mobiliza milioane de alegători musulmani să nu facă donaţii şi să nu voteze pentru realegerea preşedintelui Joe Biden dacă acesta nu ia măsuri imediate pentru o încetare a focului în Gaza. 

Tensiuni sunt şi în Marea Britanie sau vestul Europei

 Poliţia din manchester a trebuit să prezinte scuze după ce mai mulţi ofiţeri au rupt afişele cu pozele ostaticilor israelieni. Iar în Birmingham, un activist a eliberat zeci de şoareci într-un restaurant fast-food acuzat că sprijină Israelul. 

La Paris, o femeie care a ameninţat că se aruncă în aer şi a strigat Allah e mare a fost împuşcată într-o gară. Peste ocean, musulmanii au publicat o scrisoare deschisă în care ameninţă că nu îl vor vota pe Biden la anul dacă preşedintele nu obţine o încetare a focului în Gaza. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Israelul nu acceptă niciun armistițiu, în ciuda presiunilor internaționale. Netanyahu rămâne ferm pe poziții: "Acesta este un moment pentru război"