Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lege controversată în Israel. Parlamentul a decis că ONU nu mai poate să opereze în Israel pentru refugiaţii palestinieni. Reacţia ONU

Israelul a adoptat o lege controversată care ar putea agrava situaţia umanitară din Gaza. Parlamentul a decis ca agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni să nu mai opereze în statul evreu, interdicţie ce a atras un val de critici.

de Redactia Observator

la 29.10.2024 , 10:03

UPDATE: Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat luni "profund îngrijorat" de interzicerea agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni în Israel şi teritoriile ocupate, aprobată de Parlamentul israelian (Knesset), transmite marţi EFE, citată de Agerpres. Într-un comunicat, Antonio Guterres a reamintit că Israelul are "obligaţii conform dreptului internaţional, inclusiv dreptului internaţional umanitar şi legislaţiei ce acordă privilegii şi imunităţi ONU". "Nicio legislaţie nu poate modifica aceste obligaţii", a subliniat secretarul general al ONU.

Război în Orientul Mijlociu. Legea a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare de parlamentul israelian. Doar zece membri au votat împotriva. "Agenţia umanitară a Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni este o organizaţie despre care s-a arătat că, fără niciun dubiu, face parte din Hamas şi a fost implicată în ziua de 7 octombrie, în răpiri, ucideri, în toate acţiunile pe care ştim că Hamas le-a făcut în Israel. UNRWA a fost implicată", a declarat Ron Katz, membru în parlamentul israelian.

În nordul enclavei, atacurile israeliene continuă

Vezi și

Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni nu va mai putea, astfel, să opereze în Israel însă interdicția nu face referire la operațiunile din teritoriile palestiniene. Decizia a alarmat Organizația Națiunilor Unite și unii lideri occidentali, care se tem că astfel s-ar agrava și mai mult situația umanitară din Gaza. În nordul enclavei, atacurile israeliene continuă să ia zeci de vieţi zilnic. Până acum peste 43.000 de palestinieni au murit.

Între timp, autoritățile iraniene l-au executat pe disidentul iraniano-german Jamshid Sharmahd, care a fost arestat și încarcerat în 2020. În vârstă de 60 de ani, el ar fi fost implicat într-un atentat cu bombă la o moschee în 2008, soldat cu 14 morți.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Lege controversată în Israel. Parlamentul a decis că ONU nu mai poate să opereze în Israel pentru refugiaţii palestinieni. Reacţia ONU