Update VIDEO. Parada de Ziua Victoriei la Moscova. Au fost prezentate, în premieră, dronele folosite pentru atacarea Ucrainei
Rusia a marcat, vineri, 80 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, în cel de-al Doilea Război Mondial, cu o paradă militară grandioasă pe străzile Moscovei. Evenimentul a început cu un discurs al preşedintelui Vladimir Putin şi un moment de reculegere pentru vicimele celui de-Al Doilea Război Mondial. Ulterior, trupele de soldaţi au început să mărsăluiască prin Piața Roșie. Aproximativ 30 de lideri străini, inclusiv președintele chinez Xi Jinping și președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva, i s-au alăturat liderului de la Kremlin. Aleksandar Vučić, preşedintele din Serbia și Robert Fico, premierul din Slovacia, au fost singurii lideri europeni prezenți.
VIDEO Parada militară de la Moscova de 9 mai
Discursul integral al lui Vladimir Putin
"Dragi cetățeni ai Rusiei! Dragi veterani! Onorați oaspeți! Tovarăși soldați și marinari, sergenți, maiștri militari și subofițeri! Tovarăși ofițeri, generali și amirali! Vă felicit cu ocazia aniversării a 80 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei!
Astăzi, suntem cu toții uniți de sentimente de bucurie și durere, de mândrie și recunoștință, de admirație față de generația care a zdrobit nazismul și, cu prețul a milioane de vieți, a câștigat libertatea și pacea pentru întreaga omenire.
Păstrăm cu fidelitate memoria acestor evenimente istorice și glorioase. Și, ca moștenitori ai învingătorilor, marcăm 9 mai ca sărbătoarea cea mai importantă pentru țară, pentru întreaga națiune, pentru fiecare familie, pentru fiecare dintre noi. Tații, bunicii și străbunicii noștri au salvat Patria. Și ne-au lăsat moștenire datoria de a apăra Mama Rusie, de a fi uniți, de a apăra cu hotărâre interesele noastre naționale, istoria noastră milenară, cultura, valorile noastre tradiționale, tot ce ne este drag, tot ce ne este sacru.
Ne amintim lecțiile celui de-Al Doilea Război Mondial și nu vom fi niciodată de acord cu denaturarea acelor evenimente, cu încercările de a justifica călăii și de a ponegri adevărații învingători. Avem datoria să apărăm onoarea soldaților și comandanților Armatei Roșii, mărețul eroism al reprezentanților diferitelor naționalități, care vor rămâne pentru totdeauna în istoria lumii ca soldați ruși.
Rusia a fost și va rămâne o barieră de nezdruncinat în fața nazismului, a rusofobiei, a antisemitismului și va lupta împotriva atrocităților comise de susținătorii acestor idei agresive și distructive. Adevărul și dreptatea sunt de partea noastră. Întreaga țară, societatea și poporul sprijină participanții la operațiunea militară specială. Suntem mândri de curajul și hotărârea lor, de tăria acelui spirit care ne-a adus întotdeauna victoria.
Dragi prieteni!
Uniunea Sovietică a primit asupra sa cele mai aprige și nemiloase lovituri ale inamicului. Milioane de oameni care cunoșteau doar munca pașnică au luat armele și au luptat până la moarte, determinând rezultatul întregului al Doilea Război Mondial prin victorii incontestabile în cele mai mari bătălii de lângă Moscova și Stalingrad, la Curbura Kursk și pe Nipru; prin curajul apărătorilor Belarusului, care au întâmpinat primii inamicul; prin tăria celor care au participat la apărarea cetății Brest și a orașelor Moghilev, Odesa și Sevastopol, Murmansk, Tula, Smolensk; prin eroismul locuitorilor Leningradului asediat, prin curajul tuturor celor care au luptat pe front, în detașamentele de partizani și în rezistența subterană, prin abnegația celor care au evacuat fabricile țării sub focul inamicului și care au muncit în spatele frontului până la limita forțelor proprii.
Planurile naziștilor de a cuceri Uniunea Sovietică au fost spulberate de unitatea cu adevărat de fier a țării. Eroismul poporului a fost masiv, toate republicile au dus împreună greaua povară a războiului. Contribuția locuitorilor din Asia Centrală și Transcaucazia a fost enormă. De aici plecau constant trenuri cu tot ce avea nevoie frontul. Aici au fost amplasate spitale, și sute de mii de evacuați și-au găsit a doua casă. Aceștia au împărțit adăpostul, pâinea și căldura cu noii veniți.
Cinstim fiecare veteran al Marelui Război pentru Apărarea Patriei, ne plecăm capetele în fața memoriei tuturor celor care și-au dat viața pentru victorie. În fața memoriei fiilor, fiicelor, taților, mamelor, bunicilor, străbunicilor, soților, soțiilor, fraților, surorilor, rudelor, prietenilor. Ne plecăm capetele în fața camarazilor noștri care au murit eroic în lupta dreaptă pentru Rusia.
Dragi prieteni!
Aproape 80% din populația planetei a fost atrasă în vâltoarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Înfrângerea completă a Germaniei naziste, a Japoniei militariste și a sateliților lor din diferite regiuni ale lumii a fost obținută prin eforturile comune ale țărilor Națiunilor Unite.
Nu vom uita niciodată că deschiderea celui de-al doilea front în Europa, după bătăliile decisive purtate pe teritoriul Uniunii Sovietice, a adus mai aproape Victoria. Apreciem profund contribuția la lupta noastră comună a soldaților armatelor aliate, a participanților la Rezistență, a curajosului popor chinez. A tuturor celor care au luptat pentru un viitor pașnic.
Dragi prieteni!
Ne vom ghida mereu după exemplul veteranilor, după dragostea lor sinceră pentru Patrie, după hotărârea lor de a-și apăra țara, valorile umanismului și ale dreptății. Vom purta aceste tradiții, această moștenire măreață în inimile noastre și le vom transmite generațiilor viitoare.
Ne vom baza întotdeauna pe unitatea noastră, atât în fapte militare, cât și în vremuri de pace, pentru atingerea obiectivelor strategice, pentru rezolvarea problemelor în numele Rusiei, al măreției și al prosperității sale. Glorie poporului învingător", a declarat Vladimir Putin în Piaţa Roşie.
Tehnica militară prezentată la parada din Moscova
UPDATE Parada de Ziua Victoriei din Piaţa Roşie s-a încheiat.
UPDATE Cavalerii Ruși, echipa de acrobații aeriene pe avioane Su-30SM, și Șoimii, care zboară pe MiG-29, precum și avioanele de atac Su-25, au încheiat parada din Moscova, scrie Tass. Anul acesta, pentru prima dată, au fost prezentate dronele Orlan, Lancet, Sharpia și Geran. De asemenea, tot pentru prima dată, au defilat sisteme de aruncătoare de flăcări TOS-2 Tosochka și sisteme de artilerie Malva.
Parada tehnicii a fost deschisă, în mod tradițional, de tancul T-34, considerat unul dintre simbolurile Victoriei în "Marele Război pentru Apărarea Patriei". O coloană alcătuită din vehicule blindate universale, a trecut pe caldarâmul Pieței Roșii, incluzând transportoare blindate BTR-82A, ZA-SpN "Titan", "Typhoon-K53949" ("Phoenix"), "Linza", "Spartak", "Tiger-M", BMP-1AM "Basurmanin", BMP-2M "Berejok", BMP-3 cu protecție suplimentară, viitorul BMP "Kurganets-25", BMD-4M cu protecție suplimentară, BTR-MDM "Rakushka" cu protecție. Au fost prezentate și sistemele de rachete antiaeriene S-400 Triumph și sistemul mobil de rachete Yars.
UPDATE Rusia intenționează să prezinte în cadrul paradei de Ziua Victoriei, organizată în centrul Moscovei, dronele utilizate în conflictul din Ucraina. Televiziunea de stat a anunțat că este pentru prima dată când aceste arme vor fi prezentate în cadrul evenimentului. Postul Channel One a precizat că dronele Lancet și Geran-2 se vor număra printre cele expuse cu ocazia marcării a 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice și a aliaților săi asupra Germaniei naziste.
UPDATE Vladimir Putin a declarat, în faţa cetăţenilor aflaţi în Piaţa Roşie, că datoria Rusiei este să apere demnitatea soldaților armatei ruse. Liderul de la Kremlin afirmă că societatea rusă "susține participanții la operațiunea militară specială". El mai spune că "adevărul și dreptatea sunt de partea noastră".
UPDATE Xi Jinping a sosit la paradă cu Panglica Sfântului Gheorghe în piept, un simbol istoric și militar rusesc, compus dintr-o bandă textilă cu dungi negre și portocalii. În ultimii ani, a devenit un instrument de propagandă politică, folosit de Putin pentru justificarea războiului din Ucraina.
UPDATE A început parada de Ziua Victoriei de la Moscova.
UPDATE Invitaţii lui Vladimir Putin au început să sosească la Kremlin.
Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, iar ruşii se laudă că parada va fi "cea mai mare" de până acum. Evenimentul are loc pentru a patra oară de la lansarea invaziei la scară largă asupra Ucrainei, în februarie 2022.
Peste 20 de lideri străini sunt așteptați la Moscova, printre care președintele Chinei, Xi Jinping, și premierul Slovaciei, Robert Fico. În onoarea acestora, Putin a organizat o cină oficială, unde a închinat un toast "pentru victorie", scrie France24.
Deși Putin a ordonat unilateral un armistiţiu pe durata celebrărilor, autoritățile de la Kiev au respins gestul drept "o farsă" și au avertizat că nu pot garanta siguranța liderilor mondiali care aleg să participe la evenimentul din Moscova.
Între timp, festivitățile au început deja în cele mai estice regiuni ale Rusiei. La Petropavlovsk-Kamceatski, peste 1.100 de persoane au defilat în formație, marcând începutul ceremoniilor. La Ulan-Ude, capitala republicii Buriatia, au participat peste 1.500 de militari ruși și mongoli, 27 de unități de paradă și 36 de vehicule militare, inclusiv emblematicul tanc T-34, scrie Tass.
Avertismentul Kievului
Armistiţiul de trei zile anunţat de Putin a intrat în vigoare joi la miezul nopţii. 12 ore mai târziu, ucrainenii au raportat peste 700 de încălcări ale încetării focului şi moartea unei femei într-un bombardament în regiunea Sumî.
Drept răspuns, Kievul a avertizat că nu poate garanta siguranţa celor care vor participa la parada militară de la Moscova. Anul acesta, preşedintele chinez va fi oaspetele vedetă al lui Vladimir Putin. Liderul de la Beijing a fost aşteptat cu covorul roşu şi primit în sala Sfântului Gheorghe, una dintre cele mai solemne din Kremlin. Cei doi au lăudat apoi prietenia şi viziunea comună a celor două popoare.
"Frăția călită în luptă a popoarelor noastre, făurită în anii grei ai războiului, este unul dintre pilonii fundamentali ai parteneriatului modern cuprinzător și ai cooperării strategice dintre Rusia și China", a declarat Vladimir Putin. "China, împreună cu Rusia, își va asuma responsabilitățile puterilor mondiale. Vom susține viziunea corectă asupra istoriei celui de-al Doilea Război Mondial", a spus Xi Jinping.
Prietenii lui Putin
Pe lângă Xi Jinping, la Moscova vor fi prezenţi alţi 28 de şefi de state şi guverne. Premierul Slovaciei este singurul membru UE şi NATO care va asista la defilarea a mii de soldaţi şi a peste 200 de vehicule şi avioane. După un drum cu peripeţii, în care avionul lui a schimbat ruta ca să se ferească de dronele ucrainene, preşedintele Serbiei a ajuns la Moscova şi a făcut un live direct din Piaţa Roşie.
Militarii Ucrainei ar putea strica sărbătoarea Moscovei. "Cel care a pus la cale gropile comune din Bucha va aminti de atrocităţile naziştilor. Va fi o paradă a cinismului", a declarat liderul de la Kiev. Volodimir Zelenski ar putea avea din nou sprijinul total al Statelor Unite. Vicepreşedintele american a revenit la sentimente mai bune faţă de Kiev şi aliaţii europeni. "Cred cu tărie că Statele Unite şi Europa sunt în aceeaşi echipă. În acest moment, rușii au anumite cerințe, un anumit set de concesii pentru a pune capăt conflictului. Credem că cer prea mult", a spus JD Vance.
De ce este importantă parada din acest an
Anul acesta, parada este așteptată să fie cea mai mare de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022. Rusia va primi cel mai mare număr de demnitari străini din 2015 încoace, iar participarea sau absența acestora va fi privită la Moscova ca un semn de sfidare sau de loialitate față de Occident, scrie New York Times.
În mod tradiţional, parada comemorează o sărbătoare anuală, fiind o expresie a mândriei naționale. Uniunea Sovietică a pierdut peste 26 de milioane de vieți în timpul războiului, ceea ce a afectat aproape fiecare familie.
După invazia Ucrainei din 2022, parada și festivitățile grandioase care o însoțesc au încetat să mai fie un simbol al unității, devenind în schimb un motiv de dezbinare atât în Rusia, cât și pe plan internațional. Kremlinul a încercat să își justifice acțiunile susținând, în mod fals, că guvernul de la Kiev este controlat de naziști. O astfel de retorică contrastează puternic cu realitatea: președintele Zelenski este de origine evreiască, bunicul său a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, iar membri ai familiei sale au fost victime ale Holocaustului, mai precizează sursa citată.
Vladimir Putin are o legătură profund personală cu victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste: fratele său, Viktor, a murit de difterie într-un orfelinat în timpul asediului Leningradului și a fost înmormântat într-o groapă comună. Tatăl său a fost grav rănit pe front, iar mama sa a fost la un pas de moarte din cauza foametei.
Ziua Victoriei în Europa
În Europa Occidentală, cei 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial au fost marcați prin ceremonii solemne. În Marea Britanie, la prânz, s-au ținut două minute de reculegere în memoria celor care au luptat în război, iar Regele Charles și Prințul William au participat la o slujbă specială în Catedrala Westminster Abbey. În Franța, au fost depuse flori la monumentele dedicate eroilor, iar în Germania, președintele și noul cancelar au adus un omagiu victimelor conflictului la Berlin.
Țările occidentale sărbătoresc Ziua Victoriei în Europa pe 8 mai, dată care marchează semnarea oficială a capitulării necondiționate a Germaniei naziste în 1945. Însă, din cauza diferenței de fus orar, în momentul semnării acordului era deja trecut de miezul nopții la Moscova, motiv pentru care Uniunea Sovietică, iar mai apoi Rusia, au ales să comemoreze victoria pe 9 mai.
De-a lungul timpului, această diferență de o zi a căpătat o încărcătură simbolică, separând foștii aliați în două tabere. Într-un gest puternic de distanțare față de Rusia și trecutul său sovietic, Ucraina a decis, începând cu anul 2023, să marcheze și ea Ziua Victoriei pe 8 mai, alături de restul Europei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰