Video "A căzut, primise un glonţ în cap" O femeie din Ucraina povestește cum și-a văzut mama răpusă dintr-un foc
Kievul acuză rușii că au tras din nou în timpul evacuării civililor de la Azovstal. Altminteri, rezistenţa ucraineană rămâne pe poziţii în combinatul din Mariupol, iar apeluri disperate se fac în continuare pentru evacuarea civililor în rândul cărora se numără şi zeci de copii. Vin și noi lovituri pentru Rusia - pe de o parte, apar tot mai multe informații că o navă de război, a două după vasul amiral Moskva, ar fi fost lovită de rachetele ucrainenilor. Pe de altă parte, sub spectrul sancțiunilor, presupusă iubita a lui Vladimir Putin, Alina Kabaeva, e pe nouă lista de măsuri punitive a Bruxellesului.
Oţelăria Azovstal este locul în care Rusia a desfăşurat iadul. De 2 săptămâni, exploziile se ţin lanţ pe cei 11 kilometri pătraţi. Rusia neagă că ar fi încălcat încetarea focului, dar imaginile din teren arată altceva. Un medic militar ucrainean de etnie tătară, aflat şi el în Azovstal, s-a adresat preşedintelui turc Erdogan pentru a-i cere ajutorul.
"Dr. Livese", medic militar, Azovstal: Aici sunt oameni care mor de foame, deshidratare sau din cauza traumelor. Soldaţii răniţi mor pentru că nu-i putem trata, nu avem medicamente. Condiţiile sunt groaznice. Nu mai avem timp, nu ştiu dacă pentru mine mai există "mâine". "
Vladimir Putin cere predarea militarilor din uzina Azovstal înainte să permită evacuarea tuturor civililor
Mici grupuri au primit, totuşi, permisiunea, în ultimele zile să părăsească infernul în care trăiesc de la începutul ostilităţilor. Un culoar de evacuare din oţelărie este prevăzut pentru astăzi în timp ce luptele continuă. Vladimir Putin are nevoie de o victorie până luni, iar ocuparea oţelăriei ar avea o putere simbolică uriaşă.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 72 LIVE TEXT. Ruşii ar fi reluat bombardamentele la Azovstal. Kievul anunţă un mort...
- ”Puneți zahăr sau nisip în rezervoare”. Cum îi învață americanii pe militarii lui Putin să-și saboteze...
- Jumătate din teritoriul Ucrainei este minat, anunţă Kievul. "Algoritmul reconstrucţiei regiunii a fost stabilit"
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Armata rusă a lansat 2.014 rachete împotriva Ucrainei
Bombardamentele şi atacurile asupra Azovstal nu se opresc. Dar civilii trebuie scoşi de acolo - femei, copii. Mulţi copii sunt încă acolo. Doar imaginaţi-vă prin ce iad trec.
Rachetele ruseşti nu au în ţintă doar Marioupolul dar, ajutată de armamentul modern primit din Occident, apărarea ucraineană reuşeşte să respingă majoritatea atacurilor. La limita regiunilor Mikolaiv şi Herson, mai multe sate au trecut din nou sub controlul Ucrainei. În Harkov, Kievul anunţă chiar o contraofensivă.
Pentru cei care au trăit însă sub ocupaţie rusă, amintirile sunt greu de şters. O femeie povestește cum şi-a văzut mama răpusă de un glonţ.
Tatiana Sicikar, locuitoare din Bucha: S-a întâmplat atât de repede că n-am înţeles nimic. Am strigat: "Jos!" Mama a căzut, pentru că primise un glonţ în cap.
Ucraina nu e susţinută doar cu arme
Informaţiile oferite de serviciile americane ar fi ajutat Ucraina să scufunde bijuteria flotei navale ruse, nava amiral Moskva. Astăzi, o nouă lovitură. Potrivit unor informaţii neconfirmate, fregata Amiral Makarov ar fi fost lovită de o rachetă în apropiere de insula Şerpilor.
Şi presupusa iubită a lui Vladimir Putin, fosta gimnastă Alina Kabaeva ar fi intrat în vizorul Occidentului şi ar urma să fie inclusă pe lista celor sancţionaţi, alături de liderului Bisericii ortodoxe ruse, patriarhul Kirill.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰