Video Noi detalii înfiorătoare despre masacrul din Texas. Gestul făcut de tânărul criminal înainte de a împușca 19 copii
Apar noi detalii despre masacrul din Texas. Adolescentul de 18 ani şi-a anunţat atacul în detaliu, chiar înainte să plece de acasă. Mesajele au fost trimise unei fete din Germania, cu care se cunoştea de pe internet. Familii întregi au rămas înlemnite de durere. Preşedintele american cere ca legile privind controlul armelor să fie mai dure.
Detaliile despre masacrul care avea să paralizeze familii întregi din Statele Unite au fost împărtăşite de atacator unei prietene din Germania. Băiatul a aşteptat ca bunicul său să plece de acasă şi a trimis un mesaj în care spunea că şi-a împuşcat bunica în cap şi că următoarea ţintă este şcoala primară, unde va deschide focul asupra oricui îi iese în cale. Zece minute mai târziu, carnagiul era în plină desfăşurare.
19 copii au murit în urma atacului armat din SUA
19 copii din clasele a doua, a treia şi a patra i-au căzut victime. Printre ei, Lexi, fetiţa unui ajutor de şerif din oraş în vârstă de 10 ani. Cea mică tocmai primise premiul pentru cel mai bun elev al şcolii. Voia să ajungă avocat, însă visul ei s-a sfârşit brusc. Ultima fotografie alături de părinţi a fost făcută cu doar câteva ore înainte.
Ce aţi vrea să se schimbe?
- "Am vrut să ne salvăm copiii". Părinţii din Texas au încercat să intre peste atacator în clasă. Poliţia,...
- Zâmbitori și plini de speranță: Ultima fotografie de grup a copiilor ucişi în masacrul din Texas. Mărturia...
- ''Cum să îmi împuști copilul?'' Reacţia sfâșietoare a unui asistent medical când și-a găsit propria fiică...
Felix Rubio, părinte: Toată problema cu violenţa şi armele. Sunt poliţist, sunt deputat aici, în Uvalde. E de ajuns. E de ajuns. Nimeni nu merită să treacă prin asta. Nu am vrut să trecem prin asta, dar iată-ne aici.
Eliahna avea tot 10 ani şi juca în echipa de basket a şcolii.
Durere după masacrul din Texas. Fotografiile cu cei mici au rămas ultima alinare a părinţilor
Familiile şi-au plâns copiii la priveghiul din oraş, au citit rugăciuni şi au ţinut un moment de reculegere. Potrivit anchetatorilor, Salvador Ramos a acționat singur și deocamdată nu se ştie motivul atacului.
Tânărul și-a cumpărat arma legal, imediat după ce a împlinit 18 ani. Cel mai sângeros atac din ultimii 10 ani din SUA redeschide scandalul armelor peste Ocean.
După ce tragedia a fost catalogată drept imprevizibilă de actualul guvernator al Texasului, Gregg Abbott, contracanditatul său a întrerupt conferinţa, nemulţumit de abordarea republicanului.
Beto O'Rourke: Dacă nu facem nimic, vom vedea asta în continuare: an după an, şcoală după şcoală, copil după copil.
Joe Biden a cerut Congresului din Statele Unite să adopte legi mai stricte şi mai dure privind controlul armelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰