Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O ploaie de cenuşă a căzut peste ruinele arse ale Greciei. Bilanţul a crescut din nou: sunt 85 de morţi şi peste 100 de dispăruţi

În Grecia devastată de foc lovesc acum inundaţiile. Din cer cade ploaie cu cenuşă peste localităţile arse până în temelii. Periferia Atenei e inundată, iar în Mati, cei care au scăpat din flăcări s-au întors astăzi, căutând amintiri în mocirlă. Unii au pierdut copii, fraţi sau prieteni. Alţii, afaceri de milioane de euro.

de Redactia Observator

la 26.07.2018 , 19:34

În Grecia devastată de foc lovesc acum inundaţiile. Din cer cade ploaie cu cenuşă peste localităţile arse până în temelii. Periferia Atenei e inundată, iar în Mati, cei care au scăpat din flăcări s-au întors astăzi, căutând amintiri în mocirlă. Unii au pierdut copii, fraţi sau prieteni. Alţii, afaceri de milioane de euro. Pe străzile negre miroase a fum şi a gaz. E forfotă - trec mereu camioane militare, pompieri şi voluntari, ca-n vreme de război. Încă se caută supravieţuitori. Uneori, chiar şi de câteva ori în acelaşi loc. 

Paradisul grecesc de la ţărmul Mării Egee e amintire. După ce vântul a gonit spre mare norii grei de fum şi cenuşă, în faţa ochilor au rămas imagini apocaliptice. În satul ars din temelii, supravieţuitorii scormonesc ruinele căutând orice i-ar putea lega de ziua dinaintea dezastrului.

În Mati, aerul devine tot mai greu sub mirosul de fum, cenuşă şi gaz. Chiar şi pământul arde sub picioare.

Vezi și

Omenii au pierdut tot ce aveau mai drag. Copii, fraţi sau prieteni. Salvatorii încă îi caută pe mare. Imaginile surprinse din elicopterele militare, în timpul intervenţiei, sunt dramatice.

Pe plaja din Mati, rudele şi prietenii rămaşi în viaţă răscolesc printre hainele scoase din mare de scafandri.. 85 de trupuri carbonizate au fost ridicate din localităţile devastate de foc. Pierderea celor dragi i-a doborât la propriu pe cei rămaşi în urmă.

De la un capăt la altul, pierderile sunt imense. La marginea satului de vacanţă e acum cimitirul maşinilor fără proprietari.

Şi, după foc, la 40 de kilometri distanţă de satul ars din temelii, capitala Greciei este lovită de ploi torenţiale şi inundaţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » O ploaie de cenuşă a căzut peste ruinele arse ale Greciei. Bilanţul a crescut din nou: sunt 85 de morţi şi peste 100 de dispăruţi