Antena Meniu Search
x

Video Portretul celui mai influent secretar de stat din istoria SUA. Henry Kissinger a fost artizanul vizitei lui Richard Nixon la Bucureşti, în 1969

Cel mai influent diplomat american din toate timpurile a murit la vârsta de 100 de ani. Henry Kissinger a fost sfătuitor pentru 12 preşedinţi ai Statelor Unite. Lui îi datorăm prima vizita în România făcută de un lider de la Casa Albă. Kissinger l-a sfătuit pe Richard Nixon să vină la Bucureşti în 1969. 

de Redactia Observator

la 30.11.2023, 22:34

Vezi și

Pe 2 august 1969, Richard Nixon şi soţia lui ajungeau la Bucureşti şi erau întâmpinaţi cu urale de un milion de români. Era semnul că România stabileşte o relaţie bună cu Statele Unite. Prezent atunci în delegaţia preşedintelui american, Henry Kissinger a mai jucat un rol crucial, de data aceasta, pentru întreaga planetă -  a fost artizanul reluării relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite şi China, moment de cotitură pentru întreaga planetă.

Kissinger a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1973, după ce a negociat un armistiţu în războiul din Vietnam

Doi membri ai comitetului Nobel şi-au dat demisia, însă, în semn de protest - l-au acuzat că a contribuit la prelungirea conflictului, de fapt. 

  • Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA: Lucrurile rămase de stabilit pot fi stabilite într-o singură şedinţă de negocieri alături de negociatorii nord-vietnamezi. 
Pe acelaşi subiect

Fiul unor evrei germani, Kissinger a fugit de teama naziştilor şi s-a stabilit în America. A fost numit consilier pe probleme de securitate la Casa Albă în 1969, apoi a devenit şeful diplomaţiei americane până în 1977. Influenţa lui era atât de mare, încât mulţi îl considerau adevăratul preşedinte, în mandatul lui Nixon.

Vizionar pentru unii, criminal de război pentru alţii - unii îi reproşează că a susţinut Turcia să invadeze Ciprul şi a sprijinit bombardamente dure, care au făcut mii de morţi în Laos şi Cambodgia. În Europa, a susţinut detensionarea relaţiilor cu Uniunea Sovietică, dar de pe poziţii de forţă.

  • Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA: Nu mă opun reducerii armelor, mă opun ideii de a nu mai avea arme nucleare americane în Europa. Timp de 40 de ani, pacea Europei a fost menţinută pentru că sovieticii se confruntau cu pericolul războiului nuclear. 

Kissinger rămâne singurul diplomat american care a avut relaţii directe cu toţi liderii Chinei, de la Mao Zedong până la Xi Jinping. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Portretul celui mai influent secretar de stat din istoria SUA. Henry Kissinger a fost artizanul vizitei lui Richard Nixon la Bucureşti, în 1969