Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primul stat din lume unde oamenii ar putea lucra legal de acasă

Un stat din lume ar putea să devină primul unde oamenii ar putea să lucreze de acasă fără niciun stres şi în litera legii. Anunţul a fost făcut chiar de oficiali. 

de Redactia Observator

la 03.08.2025 , 07:20

Primul stat din lume unde oamenii ar putea lucra legal de acasă Telemuncă. Tânără fericită care lucrează de acasă - Profimedia

Prim-ministrul statului australian Victoria (sud-est) şi-a anunţat, sâmbătă, dorinţa de a legifera telemunca, afirmând că aceasta ar trebui să fie „un drept, nu o cerinţă”.

Statul unde oamenii ar putea lucra doar de acasă

„Această schimbare va însemna că orice angajat care îşi poate desfăşura în mod rezonabil activitatea de acasă va avea dreptul să o facă cel puţin două zile pe săptămână”, a declarat Jacinta Allan, dând startul programului în cadrul unei conferinţe a Partidului Laburist. „Facem acest lucru pentru că ştim ce s-a dovedit: muncitorii sunt mai productivi, familiile economisesc timp, economisesc bani”, a explicat premierul, potrivit News.

Articolul continuă după reclamă

În opinia sa, propunerea ar contribui, de asemenea, la reducerea congestionării traficului rutier şi la menţinerea mai multor femei în câmpul muncii. Prim-ministrul a declarat că propunerea va fi supusă consultării cu angajaţii, angajatorii şi sindicatele. Se aşteaptă ca aceasta să fie prezentată Parlamentului din Victoria anul viitor.

După ce s-a răspândit pe scară largă în timpul epidemiei Covid de acum cinci ani, telemunca a devenit un subiect de tensiune şi controversă în întreaga lume, unele companii mari încercând să impună o revenire la biroul cu normă întreagă, în timp ce în Statele Unite Donald Trump a interzis-o pentru funcţionarii publici.

În cadrul alegerilor federale australiene din mai, platforma coaliţiei de opoziţie - formată din Partidul Liberal şi Partidul Naţional - a solicitat eliminarea telemuncii din cauza, potrivit acesteia, a performanţelor sale slabe.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Primul stat din lume unde oamenii ar putea lucra legal de acasă