"Zelenski e nervos". Reacţia Kremlinului după ce Ucraina a cerut rachete Tomahawk din SUA
Conducerea Ucrainei este în mod clar îngrijorată de progresele Rusiei de-a lungul liniei frontului dacă Kievul cere Statelor Unite să-i furnizeze rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune, a comentat joi Kremlinul.
Război în Ucraina. Autorităţile ucrainene sunt "foarte nervoase" în legătură cu situaţia de pe fronturi, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând solicitarea Kievului adresată Statelor Unite de a disloca rachete Tomahawk în Ucraina, relatează EFE, citată Agerpres. "Dinamica de pe fronturi este clară şi evidentă, o vedeţi atât în ţara noastră, cât şi în statele occidentale", a afirmat Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă zilnică, referitor la avansul trupelor ruse în estul Ucrainei.
El a adăugat că, având în vedere situaţia, Kievul este "foarte nervos" şi încearcă să oprească ofensiva Moscovei. Mai mult, prin solicitarea de noi arme, autorităţile ucrainene urmăresc să sporească implicarea Occidentului în conflict şi să "legitimizeze" această situaţie, consideră purtătorul de cuvânt al Kremlinului. "Acesta este obiectivul final al tuturor acestor scheme", a subliniat el.
Zelenski a criticat Casa Albă
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat miercuri Casa Albă pentru că a divulgat în presă că aşa-numitul Plan al Victoriei al Kievului include cererea, presupus secretă, de a desfăşura rachete Tomahawk ca parte a unui pachet de arme non-nucleare cu scopul de a forţa Rusia să facă pace.
"Aceasta era o informaţie confidenţială între Ucraina şi Casa Albă. Cum să înţelegi aceste mesaje? Aceasta înseamnă că nu există nimic confidenţial între aliaţi", a spus preşedintele Zelenski la o întâlnire cu jurnaliştii din Reykjavik, în Islanda. Preşedintele ucrainean a făcut aceste declaraţii după ce publicaţia New York Times a scris că şeful statului ucrainean a cerut SUA aceste rachete cu rază lungă de acţiune capabile să lovească ţinte aflate la aproximativ 2.500 de kilometri distanţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰