Video Parlamentarele PSD vor pedepse mai mari pentru femicid. Malta, Cipru şi Croaţia au legi similare
Crimele săvârşite asupra femeilor ar putea fi pedepsite mai aspru. Deputatele și senatoarele PSD vor iniția un proiect prin care femicidul să fie infracţiune distinctă în Codul Penal. Iniţiativa vine la două săptămâni după şocanta crimă din cartierul Cosmopolis, unde Teodora, o tânără de 23 de ani, însărcinată a fost împuşcată în plină stradă. Ieri, o femeie din Prahova a fost omorâtă de concubinul ei cu un topor iar un bărbat şi-a bătut crunt soţia într-un magazin. Imaginile, primite pe adresa Fii Observator, sunt cu puternic impact emoţional.
Această femeie a fost bătută ieri cu bestialitate de către fostul ei soţ într-un magazin din Ploieşti. Imaginile ne-au fost semnalate pe FII OBSERVATOR, iar poliţia a deschis o anchetă. De data aceasta a scăpat cu viaţă iar agresorul a fost reţinut dar putea deveni ce-a dea 27-a victimă a anului de sex feminin, după crimele recente din Cosmopolis şi Prahova. Aceste fapte ar putea fi tratate diferit în justiţie, dacă iniţiativa de introducere a femicidului în Codul Penal ar deveni realitate.
Pedepse mai mari pentru femicid
"Legislaţia şi cea română şi cea europeană permit pentru că şi celelalte state au făcut acelaşi lucru şi nu a fost declarată neconstituţională. Nu sunt femeile mai presus de bărbaţi. Egalitatea de gen trebuie respectată şi această formă dacă s-ar incrimina distinct, nu ar aduce dezavantaje", a declarat Corina Ene, deputată.
În Malta, Cipru sau Croaţia femicidul este deja considerat o infracţiune distinctă. "Este o formă extremă a violenţei de gen, diferită de alte tipuri de omoruri prin faptul că are la bază misoginia, discriminarea, controlul, dominarea şi lipsa de respect faţă de viaţa şi autonomia femeilor", a declarat Cristian Tănase, purtător de cuvânt ANES.
- Furie în rândul românilor după ce 26 de femei au fost ucise, de la începutul anului: Siguranţa nu e un moft
- Parlamentarele PSD vor iniția un proiect prin care uciderea femeilor să fie infracțiune în Codul Penal
- Plajă din Costineşti, inundată de valurile mari. Turiştii s-au trezit cu şezlongurile şi bunurile sub apă
- Şofer filmat cum opreşte maşina pe Transfăgărăşan şi dă de mâncare la urşi
- Accident cumplit între o maşină şi un TIR pe Drumul Morţii, în Ialomiţa. Şoferul vehiculului, găsit carbonizat
"Pedepsele mai aspre nu sunt neaparat o varianta cea mai bună". "Având în vedere diferenţa de putere fizică dintre o femeie şi un bărbat, se poate face o diferenţă". "Juridic, nu ar fi tocmai echitabil, dar din punct de vedere moral, într-adevăr ar fi ceva de care societatea ar avea nevoie", spun oamenii.
Până să fie ucise, femeile sunt captive în relaţii în care sunt agresate zi de zi. Iar asta se vede şi în statisticile oficiale, care reprezintă doar vârful icerberg-ului.
În 2023, la fiecare 12 minute o femeie era tinta violentei domestice. Iar în ultimii 4 ani, una din două românce a fost supusă la violenţa fizică, sexuală sau psihologică de partenerul ei. La nivelul UE, Romania este fruntaşă la numărul de femei agresate fizic.
Iniţiatorii urmează să poarte discuţii cu jurişti şi specialişti din ministerele cheie pentru a găsi o modalitate prin care să reglementeze o formă finală a proiectului de lege.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰