Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Vai, mi-e rău!" Accident mortal, filmat în Gorj. O dubă care circula haotic a spulberat și omorât un biciclist, pe marginea drumului

Tragedie filmată, ieri, pe DN 67, în comuna Bengești-Ciocadia din județul Gorj. Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost spulberat de o autoutilitară, în timp ce mergea pe marginea drumului, pe lângă bicicletă. Accidentul a fost filmat din mașina care circula în spatele dubei, iar în imagini se vede cum şoferul, căruia i s-ar fi făcut rău la volan, conduce haotic. Din păcate, pentru biciclist impactul a fost fatal.

de Veronica Micu

la 16.08.2023 , 11:55

În filmare se vede cum, înainte de producerea accidentului mortal, duba circulă haotic, șerpuid pe șosea. La un moment dat, îi iese față un cal, șoferul frânează și spulberă un bărbat care mergea pe marginea drumului, pe lângă bicicletă.

Accident mortal în Gorj. Șoferului i s-ar fi făcut rău la volan

Din nefericire, pentru bărbatul de 52 de ani de ani impactul a fost fatal. Medicii ajunși la fața locului i-au efectuat manevre de resucitare, însă a fost în zadar, fiind nevoiți să declare decesul. Potrivit IPJ Gorj, victima era de loc din comuna Bengești-Ciocadia.

Vezi și

"La data de 15 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că pe DN 67 în comuna Bengești-Ciocadia a avut loc un eveniment rutier cu victime. Polițiști deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 70 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67 Bengești-Ciocadia, din direcția Târgu Jiu- Râmnicu-Vâlcea, a acroșat un bărbat 52 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, care se deplasa în afara părții carosabile pe lângă bicicletă.

Pe acelaşi subiect

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă a fost declarat decesul bărbatului de 52 de ani, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ", au transmis reprezentanții IPJ Gorj. 

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor și imaginilor obținute de reporterul Observator Diana Speretoiu -

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Bitcoin a ajuns la un nou maxim istoric. Aţi investi în monede virtuale?
Observator » Fii Observator » "Vai, mi-e rău!" Accident mortal, filmat în Gorj. O dubă care circula haotic a spulberat și omorât un biciclist, pe marginea drumului