Antena Meniu Search
x

Un BĂRBAT a umblat deghizat în ADOLF HITLER timp de o lună pe stradă. CUM au reacționat OAMENII

Un neamț care s-a deghizat în Adolf Hitler şi a străbătut Germania timp de patru săptămâni

Un neamț care s-a deghizat în Adolf Hitler şi a străbătut Germania timp de patru săptămâni. Reacția trecătorilor a fost surprinzătoare în anul 2015, într-un context în care există legi antidiscriminare, iar drepturile omului sunt promovate intens:  a fost primit cu căldură de compatrioţii săi.

Tot exercițiul a fost realizat pentru un film care va avea premiera în această săptămână, iar germanul, actor de meserie, s-a declarat șocat de reacția oamenilor.

Filmul “Look Who’s Back” reprezintă o adaptare cinematografică a unui volum de satiră scris de Timur Vermes, care s-a vândut în peste 1 milion de copii. În acea carte, Hitler se trezeşte în zilele noastre, devine o celebritate şi intră din nou în politică, informează Reuters.

Timur Vermes spune că a scris acea carte pentru a critica atitudinea de complezenţă pe care germanii o au faţă de regimul nazist. De asemenea, autorul crede că Hitler ar avea o şansă reală de a avea succes în zilele noastre, chiar dacă statul german modern este astfel construit pentru a se asigura că tirania nazistă nu va reveni niciodată.

Regizorul şi actorul principal din film spun că perioada de timp pe care au petrecut-o străbătând Germania, filmând acele imagini ce au fost incluse în peliculă, le-a deschis ochii şi au asistat la o modificare către politica de dreapta a atitudinilor oamenilor.

“Cum se poate ca atât de mulţi oameni să reacţioneze pozitiv la Hitler, să îl accepte?”, a declarat regizorul David Wnendt pentru postul german de televiziune ARD.

Acest film îl arată pe actorul Oliver Masucci, deghizat în Hitler, inclusiv cu celebra mustaţă,plimbându-se printr-o mulţime de oameni zâmbitori, strângându-le mâinile, pozându-se alături de pompieri şi chiar mângâind câini, capre şi alte animale de companie.

“Oamenii au uitat foarte repede că erau filmaţi şi au început să vorbească cu personajul, să se deschidă în faţa lui“, a spus Oliver Masucci. Filmările au avut loc cu puţin timp înainte de apariţia mişcării anti-islamiste PEGIDA, cu centrul în partea estică a oraşului Dresda, care a atras zeci de mii de simpatizanţi la marşurile şi protestele sale, organizate la începutul acestui an. “Nu ne-a surprins că oamenii au ieşit în stradă. Clasa de mijloc s-a orientat către dreapta – am surprins asta pe cameră”, a spus Masucci.

Succesul de care s-a bucurat cartea şi interesul publicului faţă de acest film reflectă fascinaţia germanilor faţă de cel mai întunecat capitol din istoria lor, chiar şi la 70 de ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial şi după Holocaust. Filme documentare sunt difuzate cu regularitate la televiziune şi, în ultimul deceniu, mai multe tabuuri despre Hitler au fost desfiinţate cu ajutorul unor pelicule precum “Der Untergang”, care a prezentat ultimele zile din viaţa dictatorului.

Noul film are premiera într-o perioadă în care germanii sunt analizaţi cu mare atenţie de comunitatea internaţională în legătură cu atitudinea lor faţă de străini, în contextul în caremulţi cetăţeni germani sunt îngrijoraţi de costul şi impactul social al sosirii mai multor sute de mii de refugiaţi în ţara lor doar în ultimul an. Afişele frapante ale filmului – coafura lui Hitler, pictată pe un fundal alb, cu titlul filmului (“Er ist wieder da”) comprimat sub forma unei celebre mustăţi pătrate – ocupă deja majoritatea panourilor publicitare din Berlin.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Inedit » Un BĂRBAT a umblat deghizat în ADOLF HITLER timp de o lună pe stradă. CUM au reacționat OAMENII