Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cireşele-gigant, mai puţin cunoscute, cultivate recent şi în România. Una singură cântăreşte peste 18 grame

Cele mai bune soiuri de cireşe din zona Moldovei s-au "duelat" astăzi în curtea Universităţii Agronomice din Iași. Spre bucuria pofticioşilor care au venit să le deguste. Opt producători din Iaşi au venit - fiecare cu soiurile pe care le cultivă - iar fructele au primit şi note. 

de Clara Mihociu

la 11.06.2024 , 18:10

Mai mici, mai mari, roșii sau albe, crocante sau zemoase, cireşele sunt delicatesa incontestabilă a acestei perioade. Iar la Universitatea de Științele Vieții din Iași, pofticioşii au putut să le guste pe toate. Nu mai puţin de 23 de soiuri au fost aduse de producătorii locali. 

Duelul cireşelor: "18,5 grame o cireaşă"

N-au lipsit nici soiurile vechi. Producătorii au adus cu ei şi boamba de Cotnari, una dintre cireşele renumite din zona Moldovei. Se cultivă pe teritoriul ţării noastre de peste patru decenii, este interesantă atât prin gustul uşor amărui, cât şi prin culoare - un galben roşiatic. Iar de cele mai multe ori este folosită în industrie, şi mai puţin în consumul de zi cu zi. 

Vezi și

De la tradiţie, trecem însă la aromele noi. De altfel, cele mai apreciate de vizitatori. De nota zece atât la aspect, cât şi la gust, acestea au fost cele mai căutate. "18 grame jumătate o cireaşă", arată un producător.

Pe acelaşi subiect

"Toată lumea văd că vorbeşte acum de soiul nostru pe care îl avem aici pe nume, Marisa. Este o cireaşă de un calibru foarte mare. Este un soi din Italia, un soi de calibru foarte mare. Pulpa crocantă-dulce. Un soi foarte apreciat pentru consumatori. Aici mai avem un soi tot din categoria star. Avem black star - cireaşa neagră. Un soi, la fel, foarte frumos. Pulpa tare, crocantă", arată Costel Filip, producător local.

​Cele mai apreciate soiuri de cireşe

Soiurile noi, aduse din ţări cu climă diferită, sunt testate în ultimii ani pe teren românesc. La fel şi tehnologiile. Din păcate, nu întotdeauna cu succes. "Am avut şi consultanţă din afară, tehnologii, schema de tratament, de fertilizări. În ultimii cinci ani dacă ne uităm nu e un an ca altul. Fiecare an e cu problema lui. Ori prea multe precipitaţii, dar în ultimul timp prea puţine. Când vin, vin toate deodată", spune Cătălin Găină,  producător local.

"Avem posibilitatea să vedem ce oferă judeţele din nord-estul Moldovei în materie de cireşe, pentru că aşa cum ştim noi, de foarte multe ori mergem în zona faptului că trebuie să importăm. Nu trebuie să importăm. Suntem şi exportatori. Doi dintre cei care sunt expozanţi astăzi la degustare de cireşe fac export de cireşe în Europa", a declarat Vasile Stoleru, prorector pe activități sociale al USV Iaşi.

Cele mai apreciate soiuri au fost Stella, Van şi Tamara. În total, au fost 31 de probe la degustarea de cireşe. Fiecare fruct a primit calificative în functie de formă, culoare, mărime, textură şi, evident, gust. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Cireşele-gigant, mai puţin cunoscute, cultivate recent şi în România. Una singură cântăreşte peste 18 grame