Video Adrian Enache, Aurelian Temişan şi Daniel Iordăchioaie, din nou împreună. Trio-ul de aur se reuneşte la Sala Palatului
Trio-ul de aur de la sfârşitul anilor 90 s-a reunit în platoul Observator. Adrian Enache, Aurelian Temişan şi Daniel Iordăchioaie. Acei domni aplaudaţi în picioare, pe care fanele îi aşteptau la sfârşitul concertelor cu bileţele de dragoste şi cu flori. Ei bine, cei trei se reunesc în mai puţin de o lună într-un mega-concert la Sala Palatului. Adrian Enache şi invitaţii săi de platină, aşa cum îi place artistului să îşi alinte colegii de scenă, au pregătit un program cu piese "oldies but goldies", care cu siguranţă nu vor fi cântate doar de artişti, ci şi de public.
"O singură noapte" - Adrian, din inimă, Enache!, un show unicat, ce va avea loc vineri 4 Noiembrie la Sala Palatului! Efervescentul Adrian Enache și prietenii săi, voci inconfundabile ale muzicii românești, vă vor provoca să fredonaţi refrene celebre.
Alaturi de artist:
Monica Anghel, Marcel Pavel, Nico, Aurelian Temisan, Adina Sima, Daniel Iordachioaie, Maria Dragomiroiu, Mirela Vaida, Diana Matei, Pepe, Raoul, Minodora, Kamara, Ionut Galani, Rares Varniote şi Diana Enache vor aduce un binemeritat tribut marilor noştri cântăreţi, cu piese "oldies but goldies" cântate live cu trupa The Twins BAND.
Adrian Enache, Aurelian Temişan şi Daniel Iordăchioaie au fost pentru prima dată la Observator, în această formulă şi au dat mai multe detalii despre concertul din noiembrie. Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰