Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video DNA a ridicat documente de la Primăria Capitalei şi la sediul Poliţiei Locale după amenda dată proprietarului terenului din Parcul IOR

Percheziţii DNA la Primăria Capitalei şi la sediul Poliţiei Locale. Ancheta vizează demiterea fostului şef al poliţiei care ar fi fost schimbat din funcţie de primar, pe motiv că ar fi refuzat să amendeze proprietarul zonei retrocedate din parcul IOR, cu suma record de 35 de milioane de euro.

de Andreea Milea

la 15.03.2024 , 19:32

Ancheta procurorilor vizează amenda dată de Poliţia Locală proprietarului celor 12 hectare retrocedate în Parcul IOR. Procurorii au intrat în cabinetul primarului general, la direcţia de resurse umane dar şi în biroul corpului de control. Au ridicat mai multe documente, printre care dispoziţii de primar dar şi dosare de cercetare disciplinară. "Au venit si au cerut nişte documente, puteau să le ceară şi cu posta că le-am fi trimis cum au mai cerut toate parchetele din Bucureşti", a declarat Nicuşor Dan, primarul Capitalei.

Noul director al Politiei Locale a scris amenda în octombrie, anul trecut

Noul director al Politiei Locale a scris amenda în octombrie, anul trecut. Proprietar în acte este o femeie de 88 de ani. "La faţa locului s-a constatat o diminiunare a spatiului verde pe o suprafaţă de 8.738 mp. În consecinţă a fost aplicat proprietarului amenda in valoare de 174 milioane 760.000 de lei", a declarat Eduard Stroe, director Poliţia locală Bucureşti. În ultimii ani, defrisarile din parcul IOR au scos sute de oameni in stradă. Localnicii au cerut recuperarea zonei şi transformarea ei în parc public.

Vezi și

Amenda dată pentru scoaterea copacilor a fost contestată de proprietarul zonei retrocedate, care spune că cele 12 hectare retrocedate nu sunt considerate spaţiu verde în acte. "A fost sau nu legală această amendă? Fără indoială că legală adică sau... în fine, asta e opinia mea juridică", a declarat Nicuşor Dan, primarul Capitalei. Deocamdată în acest dosar procuorii anticorupţie anchetază fapte, nu persoane.  Pe de altă parte, amenda nu trebuie achitată până ce procesul deschis de proprietar nu se va încheia. Următorul termen de judecată este în iunie 2024.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » DNA a ridicat documente de la Primăria Capitalei şi la sediul Poliţiei Locale după amenda dată proprietarului terenului din Parcul IOR