Individ de 37 de ani, ridicat de mascaţi după ce a lovit 3 participanţi la marşul Bucharest Pride
Un individ de 37 de ani a fost ridicat de mascaţi, după ce a lovit şi a ameninţat trei persoane care au participat, sâmbătă, la marşul Bucharest Pride.
Cele trei persoane se întorceau de la marşul Bucharest Pride, iar agresorul participase la marşul Normalităţii. Într-o stație de troleibuz din piața Mihail Kogăliceanu, bărbatul i-a ameninţat cu acte de violență pe cei trei, doi bărbați si o femeie, și i-a lovit cu pumnul.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au pus în executare, miercuri, un mandat de percheziţie domiciliară în Bucureşti, într-un dosar penal ce vizează săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi ameninţare.
"La data de 13 iunie, Brigada de Poliţie pentru Transport Public a fost sesizată de către trei persoane, participante la o paradă organizată în Capitală, cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 19:30, în timp ce se aflau în staţia unui mijloc de transport în comun din Sectorul 5, ar fi fost ameninţate cu acte de violenţă şi agresate fizic de către un bărbat, în sensul că ar fi fost lovite cu pumnul în zona feţei", informează Biroul de presă al DGPMB.
În cauză au fost demarate de îndată cercetări şi s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani. "În urma activităţilor desfăşurate, a fost identificat un profil al acestuia, pe o reţea de socializare, în care bănuitul, prin intermediul mai multor postări, apare ţinând în mână o armă albă şi două arme de foc, urmând a fi efectuate cercetări în acest sens", arată sursa citată.
În vederea administrării materialului probator, miercuri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, persoana vizată fiind depistată şi condusă la audieri. "Faţă de bărbatul bănuit de comiterea faptei vor fi dispuse măsurile legale ce se impun", precizează Poliţia Capitalei.
De asemenea, în urma percheziţiei domiciliare au fost identificate armele menţionate, acestea fiind ridicate în vederea expertizării. Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi ameninţare.
