Răsturnare de situaţie în cazul procurorului pistolar. De ce au respins judecătorii arestarea sa
Observator a obţinut motivarea din dosarul prin care anchetatorii au cerut arestarea preventivă a procurorului Radu George Bucurică , care a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore de poliţişti pentru mai multe acuzaţii: ultraj, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi tulburarea ordinii și liniștii publice. Mai exact, judecătorul motivează că l-a lăsat în libertate pentru că la dosar nu era documentul care să ateste că avea anulat permisul de port-armă, iar din imagini nu reiese că ar fi tras cu ea.
În document, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au demontat, pe rând, acuzaţiile anchetatorilor. Judecătorii spun că nu au fost suficiente probe care să conducă la arestarea preventivă a acestuia şi din conţinutul dosarului, nu ar reieşi clar elemente care să arate că acesta i-ar fi atacat pe poliţiştii chemaţi să îl legitimeze, întrucât a atras atenţia clienţilor localului din Hunedoara.
Ce probe cheie lipsesc din dosar?
Judecătorii din Alba Iulia îi critică pe anchetatorii că în referatul cu propunerea de arestare a procurorului Bucurică nu ar fi pus documentul din care să reiasă că acesta avea permisul de port armă anulat.
,,Inculpatul a fost autorizat în baza permisului de armă seria (….) emis de I.P.J. Caraș-Severin la data de 21.11.2016, să dețină 3 tipuri de arme, mai sus enumerate printre care și arma -tip pistol identificată asupra sa, permisul de port armă reiese că i-ar fi fost anulat la data de 27.07.2026, dispoziția de anulare comunicată la data de 06.08.2026, iar coroborat cu intervalul foarte scurt de 3 zile dintre data la care se susține că i-ar fi fost comunicată dispoziția de anulare și data la care i se impută fapta din 09.08.2026, se creează o incertitudine relevantă cu privire la caracterul "fără drept" al deținerii armei la momentul constatării faptei, în lipsa acestor înscrisuri de la dosar.
Așadar, în lipsa dispoziției de anulare emisă de I.P.J. Caraș-Severin, a dovezii de comunicare a acesteia inculpatului, precum și a procesului verbal de contravenție care a stat la baza măsurii, judecătorul nu poate verifica, la acest moment procesual pe baza materialului probator depus de Parchet, dacă și în ce condiții dreptul inculpatului de a deține ori de a purta arme încetase la data de 09.08.2026. '', potrivit motivării instanţei.
Din dosar lipsesc şi camerele de supraveghere ale localului, imagini care ar fi putut face lumină în caz.
,,De asemenea, se constată că la dosar nu sunt depuse înregistrări video ale camerelor
de supraveghere de pe terasa localului, probă care se putea obține cu celeritate, și nici nu se precizează motivul pentru care nu s-au depus ori dacă localul avea montate sau nu astfel de camere de supraveghere, fiind unul public.
Aceasta era necesar, pentru a putea distinge activitatea efectiv imputată inculpatului din perspectiva infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prin raportare la cronologia evenimentelor care reies până la acest moment doar din înregistrarea cu dispozitivul bodycam purtat de agentul de poliție C., dar și pentru identificarea reacției publicului, a celor aproximativ 100 de persoane aflate pe terasa localului și totodată pentru a evita riscul creării
unei false impresii cu privire la ceea ce este licit sau ilicit în comportamentul unei persoane în locuri publice din perspectiva săvârșirii unei fapte de natură penală-ce s-ar putea încadra în infracțiunea prev. de art. 371 Cod penal sau al unei fapte de natură contravențională''.
În legătură cu acuzaţia de ultraj faţă de cei doi agenţi de poliţie, care l-au rugat pe procurorul Bucurică Radu George să se legitimeze, magistraţii consideră că din imaginile de pe bodycam-urile celor doi poliţişti nu rezulă clar dacă procurorul pulveriza cu spray spre ei sau spre alte persoane.
,, Așadar, atâta timp cât înregistrarea cu dispozitivul bodycam purtat de agentul de poliție C. nu permite stabilirea exactă a acțiunii inculpatului, de utilizare a unui spray iritant lacrimogen îndreptat țintit înspre ei, auzindu-se, fără a se observa în imagini cu exactitate ce ține în mână, un sunet specific unei pulverizări tip spray, pe o durată de o fracțiune de secundă, fără a se putea stabili modalitatea din perspectiva distanței, poziționării agenților de poliție, iar celelalte probe nu suplinesc această incertitudine, ci din contră există la acest moment procesual un martor care susține că s-a pulverizat și înspre el, și mai mult că de față se aflau mai multe persoane nu se poate reține îndeplinirea cerinței unor dovezi care să creeze suspiciunea rezonabilă că acțiunea a fost îndreptată ori i-a vizat exclusiv pe polițiști sau de fapt, întreg grupul de persoane adunate, în urma agenților de poliție. ''
Cine este procurorul controversat
Radu George Bucurică este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Duminică noapte a fost implicat într-un scandal într-o terasă din Hunedoara. Avea asupra sa o armă letală, pe care o deţinea ilegal. Au fost chemaţi poliţişti să îl legitimeze şi atunci ar fi folosit un spray şi ar fi tras un foc de armă, în încercarea de a fugi de oamenii legii. A fost reţinut 24 de ore, dar magistraţii au decis să îl elibereze. Anchetatorii au contestat decizia.
Radu Bucurică a pierdut dreptul de a deţine arma la sfârşitul lunii iunie. A sunat atunci la 112 să reclame un miros de gaz în locuinţă. Poliţiştii n-au găsit nimic în neregulă cu instalaţia de gaz, dar au văzut că Bucurică nu îşi ţinea pistolul în condiţii de siguranţă, motiv pentru care i-a suspendat permisul de port-armă.
Radu Bucurică a fost timp de 12 ani poliţist judiciar, specializat în investigarea fraudelor, iar de 15 ani este procuror, lucrând acum la parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin.
În 2019, Radu Bucurică a fost unul dintre magistraţii care au participat la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis privind referendumul de interzicere a amnistiei şi graţierii pentru faptele de corupţie.
În urmă cu câţiva ani, acesta a fost acuzat de hărţuire sexuală şi folosire a funcţiei în scop sexual.
