Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, reținut de DNA. Şeful ANPC, sub control judiciar

Un secretar de stat din partea PSD, din Ministerul Economiei, a fost reținut vineri de DNA Timișoara pentru instigare la abuz în serviciu. Flavius Nedelcea este acuzat că i-ar fi cerut lui Sebastian Ioan Hotca, șef interimar al ANPC, să-l schimbe pe șeful Protecției Consumatorilor din Caraș-Severin. Hotca, cercetat pentru abuz în serviciu, a fost plasat sub control judiciar, alături de un alt șef al ANPC, Paul Anghel-Silviu, acesta din urmă fiind anchetat pentru șantaj.

de Iulia Pop

la 19.09.2025 , 17:30

Un secretar de stat și conducerea ANPC sunt acuzați de DNA că au schimbat abuziv un funcționar, la presiuni politice, folosind intimidări și șantaj.

DNA cercetează un secretar de stat PSD și șefi ai ANPC pentru schimbarea ilegală a unui funcționar

Flavius Nedelcea, secretar de stat din partea PSD în Ministerul Economiei, a fost reținut vineri pentru 24 de ore de DNA Timișoara, într-un dosar de corupție în care sunt implicați și doi șefi ai ANPC: Sebastian Ioan Hotca, actualul șef interimar al instituției, și Paul Anghel-Silviu, șeful Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață.

Articolul continuă după reclamă

În urma audierilor, procurorii au decis să îl plaseze pe Hotca sub control judiciar, cu interzicerea exercitării funcției publice. Și Paul Anghel-Silviu, șeful Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață, a primit aceeași măsură.

Potrivit DNA, în perioada 2024-2025, Hotca ar fi mutat ilegal din funcție un șef al Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin, la cererea lui Nedelcea. Mutarea ar fi urmărit numirea unei alte persoane agreate politic. Paul Anghel ar fi făcut presiuni și amenințări asupra funcționarului vizat pentru a renunța la post.

Reacţia ministrului Economiei

Flavius Nedelcea coordonează în Ministerul Economiei activitatea Direcţiei Resurse Minerale şi pe cea a Direcţiei Administrarea Participaţiilor Statului, dar aceste atribuții i-au fost date de fostul ministru al Economiei şi dispar odată cu plecarea acestuia din funcție, ne-a transmis ministrul Economiei, Radu Miruță. 

"Este un secretar de stat de pe vremea fostului ministru, pus de cei de la PSD, căruia nu i-am dat nicio atribuție de când am venit în minister. Este și astăzi secretar de stat... Nu e o poziție obținută prin concurs, ci prin desemnare exclusiv politică din partea unui partid... Cu această persoană nu am lucrat. Nu e obligat să facă un raport de activitate. Nu știu ce a făcut. De vreo lună de zile eu nu l-am văzut. Este propusă înlocuirea lui deja, pentru că PSD pierde două poziții de secretar de stat de la Ministerul Economiei și una dintre cele două persoane care urmează să plece este această persoană. Am făcut adresele de înlocuire acum trei săptămâni - o lună, dar nu au fost procesate de Secretariatul General al Guvernului. Va fi înlocuit cu o persoană de la USR... cred că Viorel Băltărețu, fostul deputat USR de Cluj" a declarat pentru Observator ministrul Economiei, Radu Miruță. 

Anunţul oficial al DNA

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2025, față de inculpatul   NEDELCEA CONSTANTIN-FLAVIUS, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, pentru comiterea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 19 septembrie 2025, față de inculpații:

HOTCA SEBASTIAN IOAN, la data faptei și în prezent vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), cu atribuții de președinte, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;

PAUL ANGHEL-SILVIU, director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.), pentru comiterea infracțiunii de șantaj.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2024 - ianuarie 2025, inculpatul Hotca Sebastian Ioan la data faptelor și în prezent vicepreședinte al A.N.P.C. cu atribuții de președinte, la instigarea inculpatului Nedelcea Constantin Flavius, secretar de stat în Ministerul Economiei, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi dispus mutarea temporară a persoanei vătămate V.I.C. din funcția de conducere deținută la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș – Severin, într-o altă funcție de conducere în cadrul A.N.P.C., prin încălcarea dispozițiilor art. 507 alin. 8 din OUG nr. 57/2019 care prevăd că mutarea temporară se face numai în interesul instituției.

Cu toate că ocupase funcția de comisar șef adjunct al Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș – Severin prin concurs încă din anul 2014, persoana vătămată V.I.C. ar fi fost mutată pe o perioadă de două luni (02.10 – 29.11.2024), o lună (02.12.2024 – 31.12.2024), șase luni (09.01.2025 – 08.07.2025), din funcția de conducere respectivă pe o funcție de șef serviciu în cadrul A.N.P.C.

În fapt, mutarea persoanei vătămate ar fi fost făcută în cu totul alte scopuri decât interesul instituției, respectiv pentru satisfacerea unor interese individuale, private, ori de grup, mai exact pentru numirea în funcția respectivă a unei alte persoane, încadrate în A.N.P.C. în anul 2023 și care ar fi fost dorit/agreat de factori politici, spre a servi intereselor acestora.

Pentru atingerea scopului urmărit, la data de 29 august 2024, inculpatul Anghel Paul Silviu, în calitate de director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață din cadrul A.N.P.C., cu sprijinul unei alte persoane din cadrul A.N.P.C., ar fi exercitat asupra persoanei vătămate V.I.C. acte de constrângere morală, prin amenințări, intimidări și presiuni pentru ca aceasta să renunțe la funcția deținută și să rămână în concediul pentru creșterea copilului.

Ulterior, la data de 08 septembrie 2025, inculpatul Nedelcea Constantin Flavius, care ar fi decis să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru aflarea întregului adevăr în cauză, ar fi avertizat pe unul dintre posibilii participanți, în scopul îngreunării cercetărilor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Hotca Sebastian Ioan și Paul Anghel-Silviu trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

- să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoana vătămată menționată în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar;

- să nu desfășoare activitatea/atribuțiile corespunzătoare funcției de președinte al A.N.P.C., respectiv director general în cadrul A.N.P.C., în exercitarea cărora ar fi comis infracțiunile.

Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de Procedură Penală" a transmis DNA într-un comunicat.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Justiţie » Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, reținut de DNA. Şeful ANPC, sub control judiciar