Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șeful DNA leagă atacurile din justiție de finalul mandatelor procurorilor-şefi: "Nu cred în coincidențe"

Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a declarat că nu crede în coincidențe și a sugerat că valul de acuzații lansate în spațiul public la adresa justiției are legătură directă cu apropierea finalului mandatelor procurorilor-șefi. Reacția vine după publicarea investigației Recorder privind disfuncții din sistemul judiciar, un subiect care a generat controverse, sesizarea Inspecției Judiciare și poziții publice divergente în rândul magistraților.

de Redactia Observator

la 22.01.2026 , 10:18

Șeful DNA leagă atacurile din justiție de finalul mandatelor procuroilor-şefi: "Nu cred în coincidențe" Șeful DNA leagă atacurile din justiție de finalul mandatelor procuroilor-şefi: "Nu cred în coincidențe" - Hepta/Mediafax_Foto-Alexandru_Dobre

Întrebat, miercuri seară, la Antena 3 CNN, despre reportajul Recorder şi dacă a constatat că există o bătălie în sistemul judiciar dusă de cei care ar dori să revină în funcţii, Marius Voineag a răspuns: ”Realitatea e că nu prea cred în coincidenţe”.

"Timingul spune totul. Când avem un timing de natura celui despre care vorbiţi (momentul numirilor noilor procurori-şefi – n.r.), legat de atacuri în cascadă… E o chestiune care ţine până la urmă de cum s-au aşezat lucrurile. Înţeleg că reportajul era făcut cu un an şi ceva înainte. N-am niciun fel de problemă, îi felicit pe cei de la Recorder, pentru că au mutat discuţia dintr-o zonă foarte îngustă legată doar de pensii speciale, într-o zonă care vizează şi disfuncţii ale sistemului judiciar", a afirmat şeful DNA, Marius Voineag.

El a recunoscut că lucrurile în justiţie sunt perfectibile, dar că acestea nu trebuie făcute sub "un vacarm public".

Articolul continuă după reclamă

"Trebuie să fim realişti, lucrurile sunt perfectibile. Durata proceselor, lucruri care pot fi îmbunătăţite legate de încărcătura pe procuror sau pe judecător, însă lucrurile astea trebuie făcute, nu sub un vacarm public, nu cu un zgomot de fond care e asurzitor, şi care omoară în primul rând argumentele. Trebuie făcute cu nişte dezbateri solide, în aşa fel încât legislaţia, dacă va suferi modificări, ea să suporte nişte modificări aşezate, să ducă la nişte rezultate. Efectul ăsta de pendulă, când ne mutăm dintr-o parte în alta, de fiecare dată, este extrem de păgubos", a adăugat procurorul-şef al DNA, Marius Voineag.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a votat, în 16 decembrie, în unanimitate, să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a face verificări în cazul aspectelor semnalate în materialul de presă difuzat de publicaţia Recorder, care vizează activitatea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag.

Secţia pentru procurori a CSM a anunţat că va face demersuri pentru a verifica realitatea concluziilor materialului de presă realizat de Recorder privind activitatea procurorilor. Procurorii Secţiei au precizat că au atras atenţia de mai multe ori miniştrilor Justiţiei şi politicienilor că "este necesară revizuirea unor dispoziţii din legile justiţiei, unele dintre ele în sensul celor surprinse în conţinutul materialului". 

Marius Voineag, printre cei contestaţi în reportajul Recorder

Printre cei contestaţi în documentarul Recorder se numără procurorul şef al DNA, Marius Voineag, şi preşedintele Înltei curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea.

"Cerem public  să verifice toate acuzaţiile aduse şi să prezinte public rezultatul verificărilor. Nicio altă autoritate nu se poate erija în deţinătorul adevărului absolut", a afirmat Liana Arsenie, preşedintele CAB, într-o conferinţă de presă.

Ea a adăugat că ”legea nu se schimbă în stradă prin manipulare”.

Ulterior, sute de procurori şi judecători de la majoritatea instanţelor importante au semnat o scrisoare de susţinere pentru judecătorii care au vorbit despre problemele din sistem, arătând că acestea nu sunt cazuri izolate, ci probleme sistemice. Printre aceştia, se află şi şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi.

 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că jocurile şi filmele alimentează comportamentul violent al copiilor?
Observator » Justiţie » Șeful DNA leagă atacurile din justiție de finalul mandatelor procurorilor-şefi: "Nu cred în coincidențe"