Şeful vămilor Mihai Savin, pus sub control judiciar. Cum ar fi încercat să recupereze permisul unui angajat
Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus joi sub control judiciar pentru 60 de zile de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu interdicția de a-și mai exercita funcțiile în AVR. El este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și complicitate la uz de fals, după ce ar fi încercat "să recupereze" permisul de conducere al unui angajat. Concret, subordonatul a rămas fără permis după ce a circulat cu viteză și cu girofarul pornit, fără să poată justifica urgența.
Parchetul Curții de Apel București a decis, în urma audierilor de azi, plasarea lui Mihai Savin sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. În același dosar au fost plasate sub control judiciar alte două persoane, acuzate de fals intelectual și uz de fals, printre care și șeful Direcției Vamale din Galați.
Misiune oficială inventată pentru a justifica o deplasare cu girofar
Mihai Savin a fost reținut ieri de procurorii Parchetului Curții de Apel București, alături de șeful Direcției Vamale din Galați și de consilierul său. Faptele de care sunt acuzaţi s-ar fi întâmplat acum aproximativ o lună, spun surse judiciare. Cazul a început cu reținerea permisului de conducere al consilierului lui Mihai Savin. Acesta se îndrepta spre Galați, iar în mașină cu el se afla și șeful Direcției Vamale din Galați. În județul Ialomița, a fost oprit de un echipaj de poliție. Circula cu viteză și cu girofarul pornit. Însă, la momentul respectiv, acesta nu a putut prezenta un motiv justificat pentru care mergea cu viteză și cu girofar.
La acel moment ar fi intervenit Mihai Savin, care le-ar fi spus polițiștilor că cei doi se aflau într-o misiune. Ulterior, șeful Autorității Vamale Române ar fi emis un ordin de deplasare care să justifice drumul celor doi spre județul Galați.
Comunicatul Curţii de Apel București
La data de 13.05.2026, ofițerii de poliție din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au pus în aplicare un număr de cinci mandate de percheziție domiciliară la adresele unor persoane fizice și la sediile unor instituții publice, situate pe raza municipiului București și a municipiului Galați, într-un dosar penal vizând săvârșirea unor infracțiuni de fals intelectual, uz de fals și complicitate la uz de fals de către un număr de trei inculpați – persoane fizice, având calitatea de funcționari publici în cadrul Autorității Vamale Române și Direcției Regionale Vamale Galați.
Ulterior, prin ordonanțele organelor de cercetare penală arătate mai sus, din data de 13.05.2026, cei trei inculpați au fost reținuți pentru o durată de 24 de ore, în considerarea infracțiunilor săvârșite, iar prin ordonanțele procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din data de 14.05.2026, a fost instituită măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, față de toate persoanele cercetate.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat, ca situație de fapt, că, în data de 24.03.2026, doi dintre inculpați, unul având calitatea de director executiv în cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală Galați și celălalt având calitatea de președinte al Autorității Vamale Române, au falsificat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, două înscrisuri oficiale, atestând, în mod nereal, cu prilejul întocmirii lor, existența unei așa-zise situații operative, cu grad ridicat de risc, precum și a unei misiuni fictive, ce ar fi fost realizată în data de 18.03.2026, în intervalul orar 15:00 – 21:00, în raza teritorială de competență, documente menite să justifice comiterea unor contravenții, în cursul aceleiași zile, în condițiile art. 61 alin. 1 și 2 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, de către cel de-al treilea inculpat, având calitatea de consilier în cadrul Autorității Vamale Române.
Ulterior, înscrisurile oficiale falsificate au fost utilizate de către cel din urmă inculpat, în deplină cunoștință de cauză, în fața Judecătoriei Slobozia, în vederea producerii unor consecințe de ordin juridic, respectiv în vederea anulării sancțiunilor contravenționale dispuse împotriva sa, conform procesului-verbal întocmit la data de 18.03.2026.
Față de împrejurarea că infracțiunile cercetate au fost comise cu prilejul/în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpaților, prin ordonanțele de dispunere a controlului judiciar acestora le-a fost interzisă, pe durata măsurii preventive instituite, exercitarea funcțiilor publice în cadrul cărora s-a reținut că au fost comise faptele imputate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
