Antena Meniu Search
x

Curs valutar

American condamnat la moarte în China, după ce şi-a omorât iubita. Tânăra ameninţase că îl părăseşte 

Justiţia chineză a confirmat joi, condamnarea la moarte a unui american, judecat pentru că şi-a ucis prin înjunghiere iubita de origine chineză, deoarece l-a ameninţat că îl părăseşte. Bărbatul a fost condamnat la moarte în luna aprilie ăn primă instanţă, dar a făcut recurs, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 25.08.2022 , 17:53

American condamnat la moarte în China, după ce şi-a omorât iubita - Shutterstock

Inculpatul, Shadeed Abdulmateen, a fost deja condamnat la moarte în aprilie în primă instanţă de către un tribunal din Ningbo (estul Chinei), oraşul în care a avut loc tragedia, iar bărbatul a făcut recurs.

Tânăra de 21 de ani, înjunghiată mortal în gât şi în faţă

Shadeed Abdulmateen şi-a întâlnit victima în 2019 înainte de a începe o relaţie romantică. Tânăra l-a anunţat în mai 2021 că vrea să se despartă, lucru pe care partenerul său nu l-a acceptat. În luna următoare, şi-a înjunghiat mortal fosta iubită în vârstă de 21 de ani în gât şi în faţă cu un cuţit.

Articolul continuă după reclamă

Joi, Curtea Populară Superioară din Zhejiang (estul ţării), care rejudecă cazul, a considerat că sentinţa în primă instanţă este ”potrivită”, relatează news.ro. Ambasada SUA în China nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii formulată de AFP.

Pe acelaşi subiect

Pedeapsa cu moartea acordată cetăţenilor din ţări occidentale, rară în China

Numărul de persoane executate în fiecare an în China este un secret de stat, dar pedeapsa cu moartea acordată cetăţenilor ţărilor occidentale este rară.

China a redus numărul infracţiunilor pedepsite cu moartea de la 55 la 46 în 2015. Acestea includ în continuare separatismul, omuciderea intenţionată, violul şi traficul de droguri, dar în prezent sunt excluse proxenetismul sau contrabanda de arme. Cea mai recentă execuţie a unui posesor de paşaport occidental este cea a lui Akmal Shaikh, un britanic executat în 2009 pentru trafic de heroină, potrivit agenţiei oficiale de presă Chine nouvelle.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » American condamnat la moarte în China, după ce şi-a omorât iubita. Tânăra ameninţase că îl părăseşte