Au câștigat 650.000 de lire sterline la loterie dar n-au apucat să se bucure de niciun ban. Motivul stupid prin care au ratat șansa de a se îmbogăți
Au câștigat...nimic. Un cuplu a câștigat 650.000 de lire sterline la loterie dar nu a ajuns să se bucure de premiu. Motivul este unul de-a dreptul halucinant.
Nareerat Phanphamorn și soțul ei, Kiat Liamsuwan, au fost la doar un apel distanță de a se îmbogăți. Au pierdut toți banii după ce, spun ei, nu au răspuns la telefon. Femeia de 37 de ani, din Thailanda, a explicat cum soțul ei cumpărase biletele online în septembrie și așteptau livrarea acestora. Perechea a mers chiar la un templu pentru a se roagă pentru numere norocoase, potrivit The Sun.
Au pierdut 650.000 de lire sterline din cauza unui apel ratat
Nu le-a venit să creadă când rugăciunile au dat roade și au aflat că sunt câștigătorii jackpotului de 30 de milioane de bahți. Numerele pe care au ales să le pună pe bilet erau câștigătoare, însă ei încă așteptau ca biletele să fie livrate. Dar premiul a încetat să mai ajungă la ei. Cei doi au sunat imediat la loterie și au întrebat ce s-a întâmplat, însă vestea primită i-a șocat pe amândoi.
Li s-a spus că premiul nu va ajunge la ei deoarece Kiat nu a răspuns la telefon când a fost sunat. Kiat și-a verificat istoricul apelurilor pierdute și nu a găsit nimic, stârnind curiozitatea dacă nu cumva cei de la loterie au făcut asta intenționat. Însă, întrucât încă nu plătise biletele pentru că solicitase ramburs, nu era sigur dacă are dreptul la ele. Nefericitul cuplu a depus acum o plângere împotriva loteriei.
Loteria a anunțat ulterior pe Facebook că livratorul nu a lăsat biletele la Kiat deoarece nu a răspuns la telefon în timpul livrării. Acesta a adăugat că, deoarece nu a putut lua banii de la cei doi, biletele au fost returnate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰