Doi copii de 2 și 4 ani s-au prăbușit în gol de la etajul 6 al unui bloc din Noghinsk, lângă Moscova. Momentul căderii unuia dintre ei a fost filmat
Scene dramatice filmate luni seară, în jurul orei 20.30, în Noghinsk, un oraș aflat în apropiere de Moscova, în Rusia, acolo unde doi copii cu vârste de 2 și 4 ani au căzut în gol de fereastra unui apartment aflat la etajul 6. Momentul căderii unuia dintre cei doi frați a fost filmat de martorii îngroziți.
Cei doi copii erau în viață la momentul internării, fiind duși la spital cu leziuni cranio-cerebrale.
Momentul căderii de la etaj al unuia dintre copii a fost filmat
O înregistrare publicată de LIFE.ru, cu puternic impact emoțional, surprinde momentul în care unul dintre cei doi frați se prăbușește de la etaj. În filmare se aud mai multe persoane care plâng și țipă îngrozite, în timp ce copilul stă atârnat de pervaz.
Jos, alți trecători încearcă să-l prindă. Potrivit unui martor, ei au reușit să prindă ambii copii, sau cel puțin să le atenueze căderea. Și au făcut-o destul de bine, "judecând după faptul că erau în viață în momentul în care a sosit ambulanța", comentează jurnaliștii ruși.
Tatăl micuților a explicat că aceștia erau singuri acasă în momentul producerii nenorocirii. Omul s-a dus la magazin, iar micuții se pare că au urcat pe pervaz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰