Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O fetiță de 13 ani, bătută crunt de o femeie într-un autobuz din Londra, pentru că asculta muzică: "O să-ți smulg părul din cap"

Caz șocant în Londra, acolo unde o femeie a "lovit cu pumnii și picioarele" o elevă de 13 ani într-un autobuz. Copila asculta muzica dată tare, iar agresoarea ei i-a spus să o oprească. Minora a dat muzica mai încet, însă nu a oprit-o, fapt care a enervat-o pe atacatoarea ei. 

de Cristina Cruceru

la 08.08.2023 , 17:33

O fetiță de 13 ani, bătută crunt de o femeie într-un autobuz din Londra O fetiță de 13 ani, bătută crunt de o femeie într-un autobuz din Londra - DailyMail

Incidentul, care a devenit viral în online, a avut loc în Ealing, vestul Londrei. Imaginile au ieșit la iveală marți și arată cum cele două se ceartă din cauza muzicii. La un moment dat, femeia se năpustește asupra adolescentei, amenințând-o că o lovește cu capul de geam. Incidentul a fost raportat la poliție pe 3 februarie și a avut loc în fața pasagerilor șocați ai autobuzului, relatează DailyMail.

Agresoarea e de negăsit

Poliția britanică a transmis că investighează ce s-a întâmplat și că o caută pe femeia misterioasă, despre care se crede că are între 20 și 30 de ani. În imaginile cu incidentul, surprinse de un pasager din autobuz, se vede cum adultul o întreabă pe fată: "Nu auzi ce spun?".

Articolul continuă după reclamă

Fata răspunde "da", înainte ca femeia să strige: "O să-ți smulg părul din cap, ai înțeles?". Persoana din spatele camerei a încercat s-o oprească pe femeia, care o ține pe fată în brațe: "Încetează!". Un purtător de cuvânt al autorităților britanice a declarat că victima a dat muzica mai încet, dar nu a oprit-o complet înainte de incident.

"La ora 16.24, pe 3 februarie, poliția a primit o sesizare privind o agresiune împotriva unei eleve în autobuzul Route X140 pe Church Road, Northolt. Victima, o fată de 13 ani, se deplasa de la școală spre casă cu autobuzul, când suspecta, o femeie cu vârstă cuprinse între 20 și 30 de ani, s-a apropiat de ea și i-a spus să dea muzica mai încet. Victima s-a conformat solicitării, scăzând volumul, dar nu l-a oprit complet. Suspecta a agresat-o apoi pe copilă, moment în care șoferul autobuzului a urcat și i-a ordonat victimei să părăsească autobuzul", au transmis polițiștii britanici, conform sursei citate.

Cristina Cruceru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » O fetiță de 13 ani, bătută crunt de o femeie într-un autobuz din Londra, pentru că asculta muzică: "O să-ți smulg părul din cap"