Antena Meniu Search
x

Galerie foto Andrei Ungureanu, câștigătorul sezonului 9 iUmor, invitat special în cea mai nouă ediţie, difuzată sâmbătă, ora 20:00, la Antena 1

Cea mai nouă ediţie iUmor, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY,  îl readuce în faţa juriului şi al telespectatorilor pe Andrei Ungureanu aka Omul cu Tourette, câștigătorul sezonului 9 iUmor, care a ajuns la inima a milioane de români. Andrei revine la iUmor în postura de invitat special, cu un număr umoristic de zile mari, care va stârni hohote de râs.

Redactia Observator
de Redactia Observator

la 29.11.2023, 13:01

Jurații s-au bucurat nespus să îl revadă pe scena iUmor pe Omul cu Tourette, iar Bordea, încă după primele replici, a mărturisit despre invitat: ,,A reușit să transforme o boală într-un talent artistic!”. 

După un schimb de replici savuroase cu unul dintre jurați, invitatul a stârnit hohote de râs în rândul celor prezenți: “Natanticule, tu îmi știi declanșatorii și mă provoci! Îmi strici numărul! Eu am trigges-urile mele și tu mi le spui pe ale tale?!”.

Când a aflat că este câștigătorul sezonului 9 iUmor, Andrei a avut o reacție de milioane: ,,Pentru mine, premiul iUmor înseamnă enorm. A fost și încă este o rampă de lansare și m-a ajutat enorm să ajung unde am dorit și încă îmi doresc să fac stand-up. Vă mulțumesc și pentru mesajele și comentariile pe care le-ați trimis. O să îmi iau timp și o să vă răspund tuturor, pentru că meritați toată atenția. Doar datorită vouă mă aflu aici!”, a spus el, la acel moment.

 Cum a reușit invitatul să-i facă pe cei din sală să râdă cu gura până la urechi, telespectatorii vor afla urmărind cea mai nouă ediție iUmor, difuzată sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Cel de-al 15-lea sezon iUmor continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo, Cătălin Bordea şi Cosmin Natanticu se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi avut nevoie de vreun medicament, pe care nu l-aţi găsit în farmacii în ultima perioadă?

Observator » Media » Andrei Ungureanu, câștigătorul sezonului 9 iUmor, invitat special în cea mai nouă ediţie, difuzată sâmbătă, ora 20:00, la Antena 1