Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Chefi la cuțite, 19 martie 2024. Tatiana Gaman s-a născut în Siberia și este plină de surprize. Preparatul cu care i-a cucerit pe jurați

Chefi la cuțite, 19 martie 2024. La Antena 1 a reînceput sărbătoarea gusturilor din noul sezon Chefi la cuţite. Cei patru juraţi, Richard Abou Zaki, Orlando Zaharia, Alexandru Sautner şi Ştefan Popescu au jurizat prima lor întrecere și s-au duelat pentru prima amuletă. Emoțiile, pasiunea și surprizele au continuat și marți seară: Tatiana Gaman este rusoaica ce l-a "cucerit" pe chef Alexandru Sautner cu farmecul ei.

de Redactia Observator

la 19.03.2024 , 22:27

Potrivit a1.ro, Tatiana Gaman are 39 de ani, s-a născut în Siberia și provine dintr-o familie de ofițeri. Concurenta s-a mutat în România la vârsta de 19 ani, iar de 20 de ani se află pe meleaguri românești unde și-a găsit și sufletul pereche.

„M-am născut la - 50 de grade Celsius în luna martie, am locuit 8 ani în Rusia. În anii `90, părinții mei s-au reîntors în Republica Moldova. Am făcut liceul. Iubesc România, aici mi-am întemeiat o familie, am o fetiță de un an și 10 luni. Sunt o mămică fericită și o soție mult mai fericită”, le-a povestit tânăra celor patru chefi.

În a doua ediție din Chefi la cuțite de pe 19 martie 2024, Tatiana Gaman a dezvăluit că este de profesie antrenor de fitness. Aceasta ajută oamenii să ducă un stil de viață sănătos și să se mențină în formă. Deși este foarte ocupată cu rolul de mamă și cariera sa, concurenta are timp să intre și în bucătărie. Tatiana Gaman a mărturisit, în fața camerelor de filmat, faptul că este pasionată de arta culinară.

Vezi și

„Am venit în 2003 la facultate. Am făcut Universitatea din București. Am cochetat cu sportul și cu tot ce ține de zona aceasta de mică pentru că am făcut balet de la 3 ani. Atunci când am venit în România am decis să fac o școală de fitness și nutriție. De peste 15 ani fac asta și iubesc această meserie. Îmi place să spun că pot schimba vieți”, a mai adăugat ea.

Pe acelaşi subiect

Întrebată de chef Alexandru Sautner cu ce gând a venit în noul sezon al show-ului culinar, Tatiana Gaman a oferit un răspuns sincer și direct: „Am venit cu gândul de a vă bucura cu acest preparat, de a învăța și evolua pe partea de alimentație pentru că eu construiesc planurile alimentare”.

Ce a gătit Tatiana Gaman la Chefi la cuțite, 19 martie 2024

Pentru a-i impresiona pe cei patru jurați ai sezonului 13 Chefi la cuțite, Tatiana Gaman a gătit un desert reinterpretat. Concurenta și-a făcut apariția în fața chefilor cu un altfel de papanași din zona Moldovei, Rusiei și Ucrainei.

Sportiva a reușit să-i surprindă pe chef Orlando Zaharia și chef Richard Abou Zaki. Cei doi i-au lăudat preparatul simplu, dar foarte gustos. În spatele farfuriei sale se află o poveste inspirată din munca pe care o desfășoară în fiecare zi.

„Am vrut să aduc rețeta clasică din zona noastră! Să mai pot adăuga stafide, rom. Am adăugat puțină vanilie, dar am făcut exact pe gustul meu”, a spus Tatiana Gaman„Am înțeles că a fost pe gustul dumneavoastră, dar pe gustul meu nu”, a fost replica dată de chef Ștefan Popescu„A fost foarte bun!”, i-a evidențiat chef Orlando Zaharia.

Tatiana Gaman a obținut trei cuțite din partea lui chef Alexandru Sautner, chef Richard Abou Zaki și chef Orlando Zaharia. Așadar, concurenta merge în etapa următoarea a show-ului culinar.

Sportiva a luat pe toată lumea prin surprindere atunci când a oferit detalii neștiute despre chef Alexandru Sautner. Aceasta a spus că s-a informat în ceea ce privește viața juratului deoarece și-ar dori să meargă în echipa lui. Astfel, s-a aflat că chef Alexandru Sautner a făcut parte din armata marină.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ați renunța la economisirea pentru o locuință sau o mașină ca să vă bucurați de vacanțe și hobby-uri?
Observator » Media » Chefi la cuțite, 19 martie 2024. Tatiana Gaman s-a născut în Siberia și este plină de surprize. Preparatul cu care i-a cucerit pe jurați