Observator » Media » Gabi Tamaş şi Dan Alexa, câştigătorii Asia Express: "E trofeul vieţii noastre". Care a fost cheia succesului

Video Gabi Tamaş şi Dan Alexa, câştigătorii Asia Express: "E trofeul vieţii noastre". Care a fost cheia succesului

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.11.2025, 14:30 | Modificat la 13.11.2025, 14:31

Gabi Tamaș și Dan Alexa au câştigat marea finală Asia Express-Drumul Eroilor, în ediția 40 din data de 12 noiembrie 2025.

Cei doi foşti internaţionali români au fost invitaţi în platoul Observator pentru a povesti emoţiile trăite pe durata concursului.

"Când am mers în Asia Express nu ştiam exact despre ce e vorba, impactul social a fost fantastic. Zi de zi avea lumea postări cu noi, mi-am dat seama de amploarea emisiunii. Noi am mai câştigat trofee, campionate, dar ăsta e trofeul vieţii noastre. Cheia succesului nostru la Asia Expres a fost ne-am înţeles foarte bine, am fost o echipă sudată. Suntem prieteni de foarte mulţi ani", a declarat Dan Alexa.

"Momentul revederii cu familia a fost unul greu. Noi, fiind sportivi, am stat mai tot timpul plecaţi de lângă familii şi a fost un moment emoţional, m-au trecut toţi fiorii. Am retrăit emoţiile de când eram sportivi", a declarat Gabi Tamaş.

Articolul continuă după reclamă

Urmăriţi interviul integral în videoplayer-ul de mai sus.